UNTRR


ȘTIAȚI CĂ proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trasura numită și C.M.R.?

ȘTIAȚI CĂ:

             Proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trasura numită și C.M.R.?

Scrisoarea de trasură este întocmită în trei exemplare originale, semnate de expeditor și de transportator, aceste semnături putând să fie imprimate sau înlocuite prin ștampilele expeditorului și transportatorului, dacă legislația țării în care este întocmită scrisoarea de trasură o permite.

Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însotește marfa, iar al treilea se reține de transportator.

1. C.M.R-ul obligatoriu trebuie să conțină următoarele date:
a)locul și data întocmirii sale;
b)numele și adresa expeditorului;
c)numele și adresa transportatorului;
d)locul și data primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberarea acesteia.
e)numele și adresa destinatarului;
f)denumirea curentă a naturii mărfii și felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;
g)numărul coletelor, marcajele speciale și numerele lor;
h)greutatea brută sau cantitatea altfel exrpimată a mărfii;
i)cheltuielile aferente transportului (preț de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama și alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului și până la eliberare);
j)instrucțiunile necesare pentru formalitățile de vamă și altele;
k)indicația că transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenție și nici unei alte clauze contrare.

2.Dacă este cazul, C.M.R-ul trebuie să conțină și indicațiile următoare:

a)interzicerea transbordării;
b)cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c)totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
d)valoarea declarată a mărfii și suma care reprezintă interesul special la eliberare;
e)instrucțiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
f)termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
g)lista documentelor remise transportatorului.

Cadrul legislativ:

CONVENȚIE din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva (CMR*), ratificată de România prin Decretul 451/1972 la data 06-dec-1972

Pentru mai multe informaţii accesaţi:

http://old.untrr.ro





Ultima modificare a paginii: 17.04.2019

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii