UNTRR


Actualizare date EORI

Potrivit prevederilor art. 17 din Ordinul vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 1554/2009, operatorii economici şi alte persoane cărora le-a fost atribuit un număr EORI au obligaţia să notifice direcţia regională vamală care a atribuit numărul EORI asupra modificării oricărora dintre datele cuprinse în cerere şi în documentele anexate la aceasta.

Având în vedere ca au fost constatate neconcordante între datele conţinute în aplicaţia EORI-RO şi informaţiile de la O.N.R.C., A.N.A.F. şi M.F.P., toate persoanele care au fost înregistrate cu număr EORI au obligaţia ca până la data de 15.12.2014 să-şi actualizeze, dacă este cazul, datele cuprinse în cererea de atribuire a numărului EORI. Actualizarea datelor se efectuează potrivit prevederilor art. 18 din Ordinul Vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 1554/2009.

Atragem atenţia că această actualizare trebuie efectuată ori de câte ori apar modificări ale datelor înscrise în cererea de atribuire a numărului EORI. Existenţa unor date incorecte sau incomplete poate conduce la imposibilitatea efectuării formalităţilor de vămuire.

 

INFORMARE PRIVIND O MODIFICARE PRIVIND NUMĂRUL EORI, LA RECEPȚIA DE DATE TIR-EPD ÎN ȚĂRILE UNIUNII EUROPENE

Începând cu 1 decembrie 2014, în cazul în care un număr EORI este indicat în TIR-EPD, sistemul vamal va prelua automat datele corespunzătoare acestui număr EORI din baza de date a UE. In cazul în care titularul a specificat la datele expeditorului si numărul EORI al acestuia, sistemul vamal al țării la UE către care a fost trimisă predeclaratia TIR-EPD va prelua automat datele expeditorului baza de date EORI  a UE, nu din TIR-EPD. Prin urmare trebuie să fiți conștienți de următoarele:

1) Toate numerele EORI indicate (al transportatorului, expeditorului și destinatarului) trebuie să fie corecte. Puteți să le verificați prin apăsarea pe pictograma binoclu de lângă campul număr EORI, care va trimite la pagina oficiala de verificare a numerelor EORI.

2) Nu ar trebui să fie utilizate numere EORI "împrumutate" sau "temporare" pentru expeditori / destinatari, iar detaliile expeditorului / destinatarului din documentele de transport trebuie să fie aceleasi cu cele din baza de date EORI. Va recomandam sa verificati aceste informații cu expeditorii / destinatarii.

3) Detaliile corespunzătoare numărului EORI al transportatorului (din baza de date UE) trebuie să corespundă cu detaliile acestuia din documentele de transport. Dacă există vreo discrepanță, transportatorul trebuie să solicite actualizarea datelor la autoritatea vamala care au emis numărul EORI.





Ultima modificare a paginii: 15.12.2014

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii