Proceduri de urmat pentru transporturile TIR cu destinaţia, în tranzit spre sau prin aşa numitele teritorii disputate
Proceduri de urmat pentru transporturi TIR în legătură cu teritoriile, cum ar fi Transnistria, Oseţia de Sud şi Abhazia
I. ANALIZA
Luând în considerare complexitatea situaţiei politice si juridice a fiecăreia dintre aceste teritorii contestate, precum si dificultăţile practice cu care se confruntă operatorii de transport atunci când tranzitează sau fac livrări în aceste teritorii, trebuie să fie respectate unele măsuri preventive de către Titularii de Carnete TIR, în scopul de a evita dificultăţile.
1. Transporturile care prevăd livrarea de mărfuri într-unul din teritoriile disputate
Aceste transporturi pot fi efectuate în anumite condiţii, în conformitate cu procedura TIR:
- Un carnet TIR poate fi deschis în ţara de plecare, atât timp cât ţara de destinaţie indicată în rubrica 7 de pe coperta carnetului TIR şi rubrica 6 a Manifestului mărfurilor este TIR ultima tara operaţională şi se învecinează imediat cu teritoriul disputat;
- Carnetele TIR în cauză trebuie să indice la rubrica 12 a Manifestului mărfurilor (biroul vamal de destinaţie), ultimul birou vamal autorizat TIR situat în ultima ţară operaţională TIR având o frontieră cu teritoriu disputat, în care mărfurile trebuie să fie livrate.
- Biroul vamal de destinaţie menţionat mai sus ar trebui să închidă transportul TIR şi să trimită datele aferente SafeTIR la IRU.
2. Transporturile care prevăd tranzitul printr-un teritoriu disputat
Luând în considerare situaţia imprevizibilă juridică, politică şi practică, nu este recomandat pentru operatorii de transport să efectueze transporturi TIR dintr-o tară operaţională TIR în altă ţară operaţională TIR atunci când un astfel de transport implică un tranzit printr-un teritoriu disputat.
De fapt, în cele mai multe cazuri, aceste transporturi vor fi oprite şi nu li se va permite continuarea traseului.
3. Transporturi cu plecare de la unul dintre teritoriile disputate
- În acest scenariu ipotetic, şi pentru a evita dificultăţile, mărfurile încărcate dintr-un teritoriu disputat trebuie să fie transportate în conformitate cu procedurile locale, până la primul birou vamal autorizat din prima ţară operaţională TIR având o frontieră cu teritoriu disputat;
- La primul birou vamal TIR autorizat (biroul vamal de intrare) din prima ţară operaţională TIR, mărfurile transportate pot fi plasate în conformitate cu procedurile TIR,
- În acest caz, ţara de plecare care trebuie să fie indicată în caseta 6 a coperţii şi în caseta 5 a Manifestului mărfurilor trebuie să fie prima ţară operaţională TIR având o frontieră cu teritoriu disputat,
- Biroul vamal de plecare care trebuie să fie indicat în caseta 2 a Manifestului mărfurilor trebuie să fie primul birou vamal TIR autorizat (birou vamal de intrare) la graniţa cu teritoriul disputat;
- Acest birou vamal va acţiona în calitate de birou vamal de plecare al transportului TIR, şi ca atare, va prelua sarcinile acestui birou vamal (controlul documentelor, verificarea mărfurilor, sigilarea camionului şi luarea în evidenţă a Carnetului TIR, în conformitate cu articolul 19 din Convenţia TIR şi a comentariilor legate de acesta).