UNTRR


Invitație: Seminar internațional LEARN - 4 & 5 Aprilie 2017 Bruxelles - Comisia Europeană

Suport pentru transportatori în reducerea amprentei de carbon prin calcularea emisiilor

Acest proiect a primit finanţare prin Programul de cercetare şi inovare al Uniunii Europene Horizon 2020, prin acordul de grant nr. 723984.

Marţi 4 Aprilie 2017 (13:00 - 17:00) & Miercuri 5 Aprilie 2017 (9:30 - 17:00)
Găzduit de Comisia Europeană | Place Madou 1 | Bruxelles

UNTRR, în calitate de partener al consorţiului LEARN vă invită să participaţi la Seminarul Internaţional LEARN pe 4 şi 5 Aprilie 2017 la Bruxelles. Evenimentul reuneşte actori din sectorul privat, guvernamental şi societatea civilă interesaţi în reducerea amprentei de carbon a sectorului global.

Agenda şi vorbitorii vor fi anunţate în curând

Proiectul, Reţeaua de Calculare şi Reducere a Emisiilor din Sectorul Logistic/Logistics Emissions Accounting and Reduction Network (LEARN) sprijină afacerile să îşi reducă amprenta de carbon în cadrul lanţului logistic global de distribuţie prin îmbunătăţirea sistemului de calculare a emisiilor.

Seminarul urmăreşte să prezinte proiectul LEARN, partenerii şi activităţile, să colecteze feedback de la actorii interesaţi şi să exploreze modul în care putem lucra împreună pentru a maximiza asimilarea de către mediul de afaceri a sistemului de calculare şi reducere a carbonului.

Seminarul va acoperi:

  • Prezentarea proiectului LEARN şi obiectivelor sale
  • Sprijinul de care au nevoie companiile pentru a măsura, raporta şi verifica (MRV) emisiile şi pentru certificarea performanţei prin etichetare
  • Aplicabilitatea practică a MRV şi a etichetării în complexitatea cadrului logistic multi-modal actual
  • Importanţa politicilor de susţinere şi a cercetării
  • Modalităţi de implicare a unei reţele de actori interesaţi în LEARN pentru a maximiza implicarea mediului de afaceri în calcularea şi reducerea emisiilor de carbon

RSVP şi informaţii suplimentare

Pentru confirmarea participării şi informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi roxana.ilie@untrr.ro

Locaţie

Comisia Europeană, clădirea Madou
Place Madou 1, Bruxelles, Belgia





Ultima modificare a paginii: 21.02.2017

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii