4.10.2021- Informare privind întâlnirea de azi, 4.10.2021 dintre Reprezentanții transportatorilor și reprezentanții Parlamentului privind proiectul legislativ pentru anularea unor obligații fiscale (amnistia fiscală pentru diurnă)
UNTRR, Confederația Patronală Concordia, FORT, ATM BUCOVINA, APTE 2002 și COTAR au participat astăzi, 4 octombrie 2021, la o întâlnire în Parlament cu reprezentanții Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Senat și reprezentanții Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților.
Prima discuție a avut loc la Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților la care au participat dl. Ciprian-Constantin ŞERBAN (PSD)- Președinte și dl. Vasilică TOMA (PSD) – Secretar.
Domnii parlamentari au luat act de revendicările transportatorilor și de Propunerea legislativă (BP526/2021) pentru anularea unor obligații fiscale (diurna) și pentru modificarea şi completarea unor acte normative și au promis că vom avea sprijinul deputaților PSD, chiar dacă acest proiect nu este inițiat de PSD.
Deputații PSD au promis că vor susține dezbaterea în regim de urgență a proiectului de Lege și vom fi chemați la discuții pe amendamente, dar pentru a începe discuțiile în Comisiile raportoare și pentru a intra în plen, actul trebuie să treacă de Senat.
În Camera Deputaților, cameră decizională, PSD are majoritatea politică și dacă există consens politic actul va intra în plen foarte repede și va fi votat.
A doua întâlnire a avut loc la Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Senat la care au participat dl. Toma-Florin PETCU (PNL) - Președinte și dl. Alexandru-Ioan ANDREI (PNL)- Vicepreședinte în Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților.
Ca inițiatori ai actului, parlamentarii PNL susțin acest proiect și cei prezenți au promis că vor urgenta discuțiile în Biroul Permanent și îl vor trece pe ordinea de zi a Senatului în cel mai scurt timp posibil, chiar în această săptămână (4.10.2021-8.10.2021).
Vă vom ține la curent cu informații legate de parcursul acestui act legislativ și de discuțiile care vor avea loc în Parlament.