UNTRR


07.03.2022- LEGE pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative- forma pentru promulgare

 

Camera Deputatilor a publicat azi, LEGE pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative - forma pentru promulgare, click, aici

 

 
Ref. la amnistie fiscală, Legea prevede:
 
Legea prevede că se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate. 
 
Conform Legii, termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea pentru sumele prevăzute la alin. (3) începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi. 
Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care se comunică contribuabilului. 
 
În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere. 
 
Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. 
 
Ref. la detașare, Legea modifică articolul 2 alineatul (1), lit. h) din Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale
 
 litera h) se modifică și va avea următorul cuprins: „h) indemnizaţie specifică detaşării transnaţionale – indemnizaţia destinată să asigure protecţia socială a salariaţilor acordată în vederea compensării inconvenienţelor cauzate de detaşare, care constau în îndepărtarea salariatului de mediul său obişnuit, fiindu-i aplicabil regimul fiscal prevăzut în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.” 




Ultima modificare a paginii: 07.03.2022

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii