UNTRR


02.03.2022- A fost adoptată Legea pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative

Azi, 2.03.2022 în plenul Camerei Deputaților a fost adoptată cu 292 de voturi pentru și o abținere Legea amnistiei fiscale.

  1. Legea prevede o amnistie fiscală  pentru perioada 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a  Legii: „Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate”, scrie în 2. 2.
  2. Legea prevede asigurarea unui regim fiscal unitar, clar și predictibil pentru toate sumele acordate  ca și indemnizație de delegare, indemnizație de detașare, indemnizație de detașare transnațională și prestație suplimentară primită de salariați în baza clauzei de mobilitate. „k) indemnizaţia de delegare, indemnizaţia de detaşare, inclusiv indemnizaţia specifică detaşării transnaţionale, prestaţiile suplimentare primite de salariaţi în baza clauzei de mobilitate, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi potrivit legislaţiei în materie, pe perioada desfăşurării activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel:
  1. în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
  2. (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detaşare/desfăşurare a activităţii în altă localitate, în ţară sau în străinătate.”

Pentru toate sumele acordate  ca și indemnizație de delegare, indemnizație de detașare, indemnizație de detașare transnațională și prestație suplimentară primită de salariați în baza clauzei de mobilitate se introduce un plafon de trei salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat, raportate la salariul de încadrare al șoferului. Aceste modificări  la Codul fiscal se vor aplica începând cu veniturile din luna următoare celei în care va intra în vigoare legea.

  1. Inspectorii fiscali nu vor mai putea reîncadra diurnele ca și venituri salariale cum au făcut în ultimii ani, ci acestea vor putea fi făcute doar de inspectorii de muncă.

Art.IV. – (1) Reîncadrarea fiscală a sumelor acordate sub forma indemnizaţei de delegare, a indemnizaţiei de detaşare, inclusiv a indemnizaţiei specifice detaşării transnaţionale, a prestaţiei suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate, primite de salariaţi, poate fi realizată de organele fiscale în temeiul art.11 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în urma controalelor realizate de organele competente ale Inspecției Muncii, prin care se constată situaţiile de delegare, detaşare, detaşare transnaţională în care se pot afla salariaţii, după caz, potrivit legii.

(2) Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, are obligaţia să confirme, în baza documentelor prezentate de către angajator, natura veniturilor acordate sub forma indemnizaţei de delegare, indemnizaţiei de detaşare, inclusiv a indemnizaţiei specifice detaşării transnaţionale, prestaţiei suplimentare acordate în baza clauzei de mobilitate:

a) la cererea autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi a oricăror alte entităţi; b) din oficiu, ca urmare a acţiunilor de control proprii, caz în care, în vederea valorificării, rezultatul constatărilor se comunică organului fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru mai multe informații: aici

 





Ultima modificare a paginii: 02.03.2022

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii