UNTRR


Punctul de vedere al Cabinetului de Av. Paulopol referitor Ordonanța Militara nr. 4 din 29.03.2020

Deplasarea in grupuri
Prin Ordonanta Militara nr. 4 publicata in Monitorul Oficial in 29 martie s-a adus o clarificare asupra faptului ca nu se pot forma grupuri mai mari de 3 persoane.
Astfel, textul de lege are in vedere strict circulatia pietonala. In cazul in care este necesar transportul catre sau de la locul de munca, acesta se poate realiza si in regim privat pentru un numar mai mare de 3 persoane (ex. cu o masina personala se pot deplasa 5 angajati catre sau de la locul de munca).

Celelalte precizari referitoare la declaratiile  pe care trebuie sa le aiba asupra lor angajatii raman valabile.

Transporturi
In data de 29 martie 2020 a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanta Militara nr. 4 care, printre altele, are urmatoarele prevederi cu privire la transportatori:

La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii COVID-19:

a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;

b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;

c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.

Cu alte cuvinte, fiecare conducător de autovehicul de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone este obligat sa stea in izolare/carantinare (in functie de optiunea aleasa) in perioada dintre doua transporturi, insa daca aceasta perioada este mai mare de 14 zile, dupa aceste 14 zile obligatia se suspenda. Perioada de carantinare/izolare poate fi si mai mica de 14 zile, chiar de 12 ore, 24 de ore, ceea ce stabileste Ordonanta este faptul ca in perioada dintre curse, oricare ar fi aceasta, soferul trebuie sa stea in izolare.

De asemenea, conducatorul are obligatia de a avea la el (in permanenta, nu doar la punctul de trecere al frontierei) o declaratie pe proprie raspundere prin care isi asuma una dintre cele 3 posibilitati mentionate anterior.

Facem precizarea ca nerespectarea obligatiei de carantinare/izolare, poate atrage dupa sine o amenda cuprinsa intre 2000-20.000 lei, posibilitatea intocmirii unui dosar penal, precum si obligarea conducatorului de a intra intr-o perioada de carantinare (nu mai este posibila varianta izolarii, ca sanctiune) de 14 zile.

Prevederile mentionate se aplica incepand cu data de 31 martie 2020.

Dan Paulopol-Necula
Managing Partner
dan.paulopol@paulopol.ro
16 Splaiul Unirii, 4th floor, room 402
Bucharest 4, RO - 040035
Romania
Fax: (004) 021 387 34 78
Cell: (+40) 720 722 582
www.paulopol.ro

 





Ultima modificare a paginii: 03.04.2020

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii