UNTRR


15.02.2021, Letonia: șoferii profesioniști trebuie să prezinte un test COVID-19 negativ la intrarea în țară, în unele circumstanțe

Șoferii de transport marfă care au petrecut mai mult de 72 de ore într-o țară cu risc epidemiologic ridicat de Covid-19 în ultimele 14 zile înainte de a intra în Letonia, trebuie să dețină un test COVID-19 PCR negativ la intrarea în Letonia. De asemenea, șoferii profesioniști de transport marfă care petrec mai mult de 72 de ore în Letonia trebuie să efectueze un test COVID-19 PCR în Letonia chiar și atunci când vin dintr-o țară cu risc epidemiologic scăzut.

Măsuri de prevenție: vizierele trebuie să acopere gura și nasul și se poartă în locuri publice, trebuie luate măsuri de precauție în timpul activității și să se limiteze contactul cu alte persoane (de ex. nu sunt permise vizitele). Dacă o persoană prezintă simptome de infecție respiratorie, este obligatoriu să se autoizoleze și să contacteze un medic.

Măsurile menționate în reglementări privind efectuarea testelor Covid-19 nu se aplică cetățenilor și rezidenților permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene care tranzitează zilnic frontiera terestră a Letoniei cu alte țări ale Uniunii Europene, care se deplasează la/de la locul de muncă, dar persoana în cauză trebuie să dețină documente doveditoare în acest sens.

Șoferii profesioniști de transport marfă nu trebuie să efectueze testul Covid-19, dacă intenționează să rămână în Letonia mai puțin de 72 de ore sau au petrecut mai puțin de 72 de ore în țările cu risc epidemiologic ridicat în ultimele 14 zile. Alăturat documentele necesare pentru efectuarea transportului de marfă în Letonia:  

1 - Permis de conducere.

2 - Cardul de conducător auto pentru tahograful digital sau raportul ultimei zile lucrate imprimat din tahograf.

3 - Certificat pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale (eliberat și completat de angajator), click aici pentru a descărca certificatul.

Aceste documente pot fi pe suport de hârtie sau în format electronic (dispozitiv inteligent)

De asemenea, lucrătorii din sectorul transporturilor trebuie să completeze un formular înainte de a călători în Letonia, click aici pentru a accesa formularul.

 

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat de cazuri Covid-19 în ultimele 14 zile este disponibilă aici.

Sursa: Letonia Autos





Ultima modificare a paginii: 15.02.2021

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii