UNTRR


15.02.2021, Cehia: obligativitatea prezentării unui test COVID-19 negativ pentru șoferii profesioniști la intrarea în țară

Începând cu 14.02.2021, ora 00.00, Cehia solicită tuturor șoferilor profesioniști un test COVID-19 negativ atunci când tranzitează Cehia în drum spre Germania.

Conform textului legal, această măsură vine ca răspuns la includerea Cehiei de către Germania pe lista țărilor cu „noi mutații ale COVID-19”. Astfel, toți șoferii profesioniști care intră în Cehia, inclusiv cei care doar tranzitează Cehia pentru a ajunge în Germania, trebuie să prezinte la control un test COVID-19 negativ.

Autoritățile cehe solicită un test Covid-19 negativ efectuat cu cel mult 36 de ore înainte de intrarea în țară. Atât testele PCR, cât și cele rapide de tip antigen sunt acceptate, cu condiția să fie efectuate de un laborator acreditat. Cehia a introdus controale aleatorii la frontiere pentru a verifica respectarea acestei măsuri. Șoferilor care tranzitează țara li se poate solicita, de asemenea, să prezinte testul negativ în timpul controalelor pe traseu, atunci când tranzitează Cehia.

Click aici pentru a consulta textul legii.

Sursa: Česmad Bohemia





Ultima modificare a paginii: 26.02.2021

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii