UNTRR


26.06.2020, Austria: informații actualizate privind situația la punctele de trecere a frontierei

Începând cu 15 iunie, măsurile în Austria au fost relaxate. Persoanele trebuie să poarte mască în transportul public și în locuri din domeniul sănătății, cum ar fi în farmacii, spitale etc.
Intrarea în Austria (reguli generale)
Începând cu 16 iunie, se aplică următoarele măsuri: persoanele care intră în Austria din spațiul Schengen și din țările europene non-Schengen (Andorra, Bulgaria, Irlanda, Croația, Monaco, România, San Marino, Vatican, Regatul Unit și Cipru) trebuie să prezinte un certificat medical, în germană sau engleză, care să ateste că au rezultat negativ la testul COVID-PCR. Certificatul nu trebuie să aibă mai mult de 4 zile la data intrării în Austria. Ca alternativă, persoanele trebuie să stea 14 zile în carantină la domiciliu sau în carantină instituționalizată.
Aceste măsuri nu se aplică persoanelor care intră în Austria din cele 32 de țări europene enumerate în anexa A și (cumulativ) își au reședința sau locuința obișnuită în Austria sau într-una din aceste țări.
Intrarea în Austria din afara spațiului Schengen
Persoanele care intră în Austria trebuie să prezinte un certificat medical în limba engleză sau germană, care să ateste că au rezultat negativ la testul COVID-PCR (certificatul nu trebuie să depășească 4 zile la data intrării în Austria) sau să stea 14 zile în carantină la domiciliu sau în carantină instituționalizată (dacă persoanei îi este refuzată carantina, îi va fi interzisă intrarea în Austria). Există posibilitatea testării gratuite în timpul carantinei. Carantina poate fi întreruptă numai în cazul în care este asigurată părăsirea imediată a teritoriului austriac. Aceste dispoziții se aplică: cetățenilor austrieci, cetățenilor UE / SEE, cetățenilor elvețieni și membrilor familiilor lor care locuiesc în aceeași gospodărie, deținători ai vizei austriece D, în conformitate cu § 95 FPG sau persoanelor cu drept de ședere, în conformitate cu Legea de soluționare și rezidență austriacă sau Legea austriacă de azil, care le autorizează să rămână în Austria.

Următoarele persoane din țări terțe au voie să intre în Austria de oriunde (provin sau nu din zona Schengen sau din Andorra, Bulgaria, Irlanda, Croația, Monaco, România, San Marino, Orașul Vaticanului, Regatul Unit și Cipru ):
• Membrii personalului din misiunile diplomatice și membrii familiilor lor care locuiesc în aceeași gospodărie.
• Angajați ai organizațiilor internaționale și membrii familiilor lor care locuiesc în aceeași gospodărie.
• Lucrători care oferă ajutor umanitar.
• Personalul de îngrijire medicală și de sănătate.
• Lucrători sezonieri în agricultură, silvicultură și turism.
• Persoane în tranzit.
• Șoferi angajați în transportul de marfă.
Scutiri de la măsurile de testare și carantină
La intrare, persoanele sunt scutite de testare sau de carantină în cazul în care efectuează una dintre următoarele:
• Operațiuni de transport de mărfuri.
• Operațiuni de transport comercial.
• Repatriere pe cale aeriană sau terestră.
• Schimb de cursă sau transfer de zbor.

Restricții de circulație
Începând cu data de 18 mai, au fost reintroduse restricțiile de conducere în zilele de sâmbătă și duminică și cele din perioada sărbătorilor legale pentru camioanele de peste 7,5 t și camioanele cu remorci. Până în prezent, asociația transportatorilor din Austria - AISÖ nu a primit informații cu privire la un calendar referitor la restricțiile de conducere pe timp de vară. În cazul în care statele vecine vor introduce restricții de circulație estivale, este posibil ca Austria să introducă de asemenea, astfel de restricții.
Restricții la punctele de trecere a frontierei
Austria - Italia
Începând cu 16 iunie, Austria și-a deschis granițele cu Italia. Toate punctele de trecere a frontierei dintre Austria și Italia sunt din nou deschise. Nu se aplică măsura de carantină și nici prezentarea certificatului cu testul negativ la SARS-CoV-2. Se efectuează, în continuare, controale sporadice la frontieră.
Austria - Germania
Începând cu 4 iunie, se poate intra în Austria din Germania, fără obligația de a prezenta un certificat medical sau obligația de carantină. Nu există controale sistematice la frontieră.
Austria-Elveția
Începând cu 4 iunie, a fost restabilită libera circulație între Austria și Elveția.
Austria - Ungaria
Din 5 iunie, nu mai există controale la frontieră. Cu toate acestea, trecerea între Austria (AT) și Ungaria (HU) este permisă doar prin următoarele puncte de trecere a frontierei oficiale: Klingenbach, Deutschkreuz, Nickelsdorf și Heiligenkreuz. Traficul comercial dintre AT și HU nu mai este supus restricțiilor.
Austria - Slovenia
Toate punctele de trecere a frontierei dintre Austria și Slovenia sunt din nou deschise, dar numai cetățenii sloveni și austrieci au voie să le utilizeze. Persoanele de alte cetățenii pot utiliza  următoarele puncte de trecere a frontierei: Tunelul Karawanken, Autostrada Loibltunnel și Spielberg, precum și Spielfeld Bahnhof, care sunt exclusiv pentru traficul feroviar.

Reglementările nu se aplică transporturilor de mărfuri. Transporturile de mărfuri se desfășoară normal prin toate punctele de trecere a frontierei deschise cu Slovenia; cu condiția ca șoferul să aibă documentația relevantă (documentele mărfii, pașaportul sau cartea de identitate a șoferului și contractul de muncă).
Austria - Slovacia
Frontiera dintre Austria și Slovacia este deschisă și a fost restabilită libera circulație. Începând cu 4 iunie, cetățenii pot intra în Austria din Slovacia.
Austria- Liechtenstein
Începând cu 4 iunie, nu se mai efectuează controale medicale și nici verificări la frontieră.
Austria-Republica Cehă
Toate punctele de trecere a frontierei dintre Austria și Cehia sunt deschise.
Sursa: AISÖ

 





Ultima modificare a paginii: 29.06.2020

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii