UNTRR


COMUNICAT DE PRESĂ, 29.11.2015, UNTRR: cu fiecare moment cu care autoritățile întârzie să ia măsuri pentru soluționarea crizei din piața RCA, colapsul pare inevitabil

UNTRR: cu fiecare moment cu care autoritățile întârzie să ia măsuri pentru soluționarea crizei din piața RCA, colapsul pare inevitabil


UNTRR a avut în data de 24.11.2015 mai multe discuții cu domnul Mișu Negrițoiu – Președintele ASF și cu membrii Comisiei de Buget Finanțe din Senatul României, pe tema creșterii costurilor cu asigurările RCA pentru transportatorii rutieri și pericolul blocării acestei piețe.

UNTRR avertizează că Piața RCA este în pragul colapsului. Se pare că încă 3 firme de asigurări ar trebui să primească cartonaș roșu din partea ASF, dar Fondul de Garantare abia dacă va acoperi situația Astra.

Măsurile de creștere a solvabilității aplicabile cu 1 ianuarie 2016, pun în dificultate și asiguratorii și asigurații. Societățile de asigurări au nevoie de mai mulți bani, iar acționarii nu sunt dispuși să mai aducă bani de acasă pentru o afacere care nu e mereu atât de profitabilă pe cât s-ar fi așteptat. Asiguratorii din România nu pot crește valoarea asigurărilor CASCO sau CMR, pentru că pe aceste segmente piața este liberă și transportatorii români deja cumpără aceste asigurări direct de la firme de asigurări din străinatate. Soluția rămasă este creșterea valorilor asigurărilor obligatorii!

ASF ar trebui să ia măsuri și să atenționeze utilizatorii de RCA/carte verde să încheie polițe de asigurare la societăți de asigurare solvabile, pentru ca în situația repetabilă a cazului Astra, chiar dacă Fondul de Garantare ar mai avea resurse pentru despăgubiri, acestea sunt limitate la 100.000 euro/cerere despăgubire, orice sumă care trebuie despăgubită peste această valoare rămânând în răspunderea utilizatorilor! Sumele maximale de despăgubire pot fi limitate la 5 milioane de euro precum în România sau nelimitate precum în Franța! Conducătorul auto al unui autoturism din România care produce o vătămare corporală severă unui Director General de bancă din Franța, poate ajunge să plătească sume peste 10 milioane de euro despăgubiri, în condițiile în care polița unei firme viabile i-ar acoperi dauna, iar în cazul unei firme de asigurări românești în insolvență tot ce depășește suma suportată de Fondul de Garantare - 100.000 euro,  va trebui suportat de utilizatorul poliței RCA/carte verde. Permițând funcționarea în continuare a unor astfel de firme în România, ASF expune consumatorii de RCA/carte verde la riscuri de plată de până la 4.900.000 Euro pentru eventuale daune produse în România și la sume posibil mult mai mari pentru daune produse în țări în care nu există astfel de plafoane.

UNTRR arată că trebuie luate măsuri pe termen scurt, mediu și lung pentru a avea o piață a acestor asigurări obligatorii sustenabilă, durabilă și care să nu fie expusă exceselor.

Dacă pe termen mediu și lung se poate vorbi de măsuri care au fost identificate în discuțiile cu ASF și cu asiguratorii, niciuna din cele 17 măsuri (detalii suplimentare pe site old.untrr.ro, secțiunea Asigurări) nu poate fi aplicată și nici nu poate produce efectele dorite pe termen scurt.

Pe termen scurt autoritățile din România trebuie să decidă dacă mențin mecanismul de piață liberă sau constată blocarea funcționării acestei piețe libere. Dacă se menține acest mecanism, trebuie luate măsuri pentru creșterea bazei de dispersie a riscului – de exemplu să plătească RCA toți posesorii de autovehicule cu numere înmatriculare – însă este foarte puțin probabil să existe în România capacitatea instituțională de aplicare și cu atât mai puțin voința, în pragul unui an electoral. În această piață liberă, costul RCA/carte verde va depăși foarte probabil 10.000 euro per vehicul comercial și 1000 euro pe Logan peste 6 luni și atunci autoritățile vor constata colapsul pieței RCA/carte verde.

Soluția imediată este preluarea controlului acestei piețe RCA, prin formarea unui pool de asigurări după modelul PAID – asigurării obligatorii pentru locuințe, existent în România.

Președintele ASF a venit cu 5 propuneri de rezolvare a situației actuale (detalii suplimentare pe site old.untrr.ro, secțiunea Asigurări):

Cu cât cresc costurile cu RCA, cu atât scade numărul asiguraților, situație care creează o presiune tot mai mare pe sistemul de asigurări din România, ajungându-se ca sistemul RCA să devină inoperabil.

În această situație excepțională cu care se confruntă firmele românești de transport rutier de marfă și persoane, lipsa de măsuri din partea ASF condamnă industria transporturilor rutiere din România la faliment sau la mutarea activității în țări învecinate cu politici economice responsabile. Atenționăm că prin lipsa unor măsuri urgente în domeniu, autoritățile române își asumă reducerea contribuției transporturilor rutiere adusă în principal din exportul de servicii, în PIB-ul României și implicit reducerea Produsului Intern Brut, care oricum este ultimul din Uniunea Europeană, raportat la numărul de locuitori.

* * *

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.





Ultima modificare a paginii: 29.11.2015

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii