București, 1 noiembrie 2018 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) publică tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA),
București, 1 noiembrie 2018 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) publică tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei nr. 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.
Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă - Ernst & Young Assurance Services SRL - în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri).
Schimbarea relativă a primei de risc de referință comparativ cu cea din tariful de referință anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât și creșteri de valoare.
Modificările tarifelor de referință estimate pentru fiecare segment de risc sunt generate, în principal, de evoluția daunalității în perioadele de referință luate în considerare în cadrul celor două exerciții de calcul.
Tariful de referință mediu ponderat, în funcție de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice, este de 790 lei, în creștere cu 4% față de cel înregistrat în exercițiul de calcul anterior, iar pentru persoane juridice este de 1.660 lei, în scădere cu 5% față de cel înregistrat în exercițiul de calcul anterior.
Publicarea tarifelor de referință reprezintă un demers ce conduce la creșterea transparenței, la informarea și la transmiterea către consumatori a unor informații corecte și complete cu privire la polițele RCA. Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață.
Ultima modificare a paginii: 02.11.2018