UNTRR


Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru completarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România – RNTR 1, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.133/2005

Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru completarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România – RNTR 1, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.133/2005

Data publicării: 17.10.2019

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 28.10.2019

Scurta descriere a reglementării:

  La momentul actual, România înregistrează o valoare dublă a indicatorului de siguranță rutieră „număr de decese în accidente rutiere raportat la numărul de locuitori” în raport cu media Uniunii Europene (96 de decese la un milion de locuitori, față de 49 de decese la un milion de locuitori).

Din punct de vedere accidentologic, o situație deosebită, prin prisma consecințelor grave, o reprezintă accidentele care implică autovehicule grele pentru transport marfă și transport public de persoane.

Una dintre cauzele specifice o reprezintă accidentele care se datorează oboselii conducătorilor auto a unor astfel de autovehicule, conducători la care de regulă perioada de conducere zilnică este extinsă.

Deși pentru evitarea unor astfel de situații au fost impuse prevederi privind legislația socială care obligă acești conducători să respecte anumite perioade de odihnă, unele evenimente tragice care au apărut în trafic au arătat că este nevoie de măsuri suplimentare.

Deoarece aceasta este o problemă de siguranță rutieră care se întâlnește și în alte state membre ale Uniunii Europene, prin legislația Uniunii Europene a fost prevăzută obligația echipării începând cu 1 noiembrie 2015 a tuturor autovehiculelor grele noi cu un sistem de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulație. În plus, prin noul Regulament (UE) privind siguranța generală a vehiculelor, care urmează a fi publicat în cursul acestui an, se va introduce obligativitatea echipării cu un sistem de avertizare cu privire la somnolența și lipsa de atenție a conducătorului auto.

Pentru a se asigura o bună funcționare a acestor sisteme, care pot fi montate și pe autovehiculele care nu au fost echipate ca atare din fabricație, este necesar ca ele să fie verificate periodic în cadrul inspecției tehnice periodice.

Verificarea se va face în funcție de introducerea acestor sisteme, în conformitate cu legislația în vigoare.

Documente supuse consultării

 

Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor: office@untrr.ro





Ultima modificare a paginii: 21.10.2019

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii