12_02_20_Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă şi de comercializare a acestora
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă şi de comercializare a acestora
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 17.02.2020
Scurta descriere a reglementării:
După cum a fost menționat anterior, proiectul de act normativ asigură în principal punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/858. De asemenea, proiectul de act normativ are în vedere și modificarea unor prevederi referitoare la aspecte naţionale ce fac obiectul OG nr. 78/2000 și OG nr. 80/2000, privind omologarea CEE-ONU pentru vehiculele rutiere şi produsele auto, omologarea individuală a vehiculelor rutiere şi certificarea produselor auto, cu scopul de a conferi mai multă claritate și a rezolva anumite probleme practice care au apărut în aplicare.
După cum este cunoscut, fiind vorba de un regulament (UE), legislația națională nu mai implică transpunerea prevederilor, ci aplicare directă a acestora; în consecinţă, au fost abrogate toate definiţiile şi prevederile care se regăsesc în regulament.
În ceea ce priveşte definiţiile aferente aspectelor naţionale, au fost efectuate unele modificări pentru corelarea diverselor prevederi ale celor două ordonanţe de guvern; au fost introduse de asemenea trei definiţii noi în ambele ordonanţe de guvern pentru clarificarea noţiunilor de furnizor de servicii de comerț online, furnizor de conținut şi furnizor de servicii de intermediere online.
OG nr. 78/2000 şi OG nr. 80/2000 au fost modificate şi completate pentru a se clarifica domeniul de aplicare în corelație cu legislația UE aplicabilă.
În plus, au fost clarificate anumite derogări ce se pot aplica în conformitate cu prevederile regulamentului; astfel, la art. 89 „Dispoziţii tranzitorii”, se prevăd următoarele derogări, care trebuie puse în aplicare:
„(1) Prezentul regulament nu invalidează nicio omologare de tip a întregului vehicul sau omologare UE de tip acordată vehiculelor sau sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate înainte de 31 august 2020.
(2) Autoritățile de omologare acordă extinderi și revizuiri ale omologărilor de tip ale întregului vehicul și ale omologărilor UE de tip vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, în conformitate cu articolele 33 și 34.”
Referitor la domeniul de aplicare, a fost clarificat şi modul de aplicare a OG nr. 78/2000 în relaţie cu legislația specifică CEE-ONU. De asemenea, au fost eliminate din OG nr. 78/2000 prevederile care dublau unele prevederi din OG nr. 80/2000 referitoare la omologarea produselor auto.
Regulamentul prevede notificarea autorităţilor de omologare, a autorităţilor de supraveghere şi a serviciilor tehnice; astfel în art. 6 „Obligațiile statelor membre”, se prevede că „Statele membre instituie sau desemnează propriile autorități de omologare și autorități de supraveghere a pieței. Statele membre notifică Comisia cu privire la instituirea și desemnarea autorităților respective”. Aceste obligaţii de notificare au existat şi în legislaţia UE şi naţională anterioară, fiind efectuate doar modificări editoriale în vederea clarificării obligaţiilor de notificare.
Regulamentul prevede o serie de obligaţii pentru operatorii economici, care urmează a fi aplicate ca atare, deci nu necesită introducerea de noi prevederi în OG nr. 78/2000 și OG nr. 80/2000; au fost introduse însă noi prevederi care să permită supravegherea pe piaţă pentru vehiculele rutiere şi produsele auto, având în vedere Comunicarea din 2017 a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social „Pachetul privind mărfurile. Consolidarea încrederii în piața unică” în care se menţionează „Pentru a soluționa această discrepanță, supravegherea pieței trebuie să fie coerentă, indiferent dacă produsul este fabricat în afara sau în interiorul UE sau dacă este comercializat online sau offline.”.
Ca urmare a obligaţiilor prevăzute pentru operatorii economici relevanți, regulamntul impune şi stabilirea unor sancţiuni adecvate; astfel la art. 84 „Sancţiuni”, sunt prevăzute următoarele obligaţii pentru statele membre:
„(1) Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării de către operatorii economici și serviciile tehnice a prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a garanta aplicarea acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. În special, respectivele sancțiuni sunt proporționale cu gravitatea neconformării și cu numărul de vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate neconforme puse la dispoziție pe piața statului membru în cauză. Până la 1 septembrie 2020, statele membre notifică Comisia cu privire la normele și măsurile respective și o notifică fără întârziere cu privire la orice modificare ulterioară a acestora.
(2) Printre tipurile de încălcări săvârșite de operatorii economici și serviciile tehnice care sunt supuse sancțiunilor se numără cel puțin următoarele:
(a) falsul în declarații în timpul procedurilor de omologare sau în cadrul măsurilor corective sau restrictive impuse în conformitate cu capitolul XI;
(b) falsificarea rezultatelor încercărilor pentru omologarea de tip sau pentru supravegherea pieței;
(c) nedeclararea datelor sau a specificațiilor tehnice care ar putea duce la rechemarea vehiculelor, a sistemelor, a componentelor și a unităților tehnice separate sau la refuzul sau retragerea certificatului de omologare UE de tip;
(d) neconformitatea serviciilor tehnice din punctul de vedere al cerințelor pentru desemnarea lor.
(3 Pe lângă tipurile de încălcări prevăzute la alineatul (2), tipurile de încălcări din partea operatorilor economici care sunt, de asemenea, supuse unor sancțiuni sunt cel puțin următoarele:
(a) refuzul de a acorda acces la informații;
(b) punerea la dispoziție pe piață de vehicule, sisteme, componente sau unități tehnice separate care fac obiectul omologării, dar nu sunt omologate, sau falsificarea de documente, certificate de conformitate, plăcuțe ale producătorului sau mărci de omologare în acest scop.”
În consecinţă, pentru punerea în aplicare a acestor prevederi, au fost incluse în OG nr. 78/2000 şi OG nr. 80/2000 contravenţii şi sancţiuni pentru toate obligaţiile prevăzute în regulament.
Pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor, au fost îmbunătăţite şi completate prevederile referitoare la activitatea personalului împuternicit cu supravegherea pe piaţă.
Au fost avute de asemenea în vedere:
- armonizarea noilor prevederi cu prevederile existente în OG nr. 78/2000 și OG nr. 80/2000 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 167/2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere și a Regulamentului (UE) 168/2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri;
- eliminarea aspectelor redundante între OG nr. 78/2000 şi OG nr. 80/2000 pentru a se clarifica faptul că OG nr. 78/2000 se aplică pentru vehiculele rutiere, iar OG nr. 80/2000 se aplică pentru produsele şi materialele de exploatare pentru acestea.
În ceea ce privește prevederile cu caracter național, OG nr. 78/2000 a inclus şi clarificarea modului în care se poate emite atestatul tehnic în cazul maşinilor autopropulsate pentru lucrări.
De asemenea, având în vedere modificarea legislaţiei UE referitoare la omologarea vehiculelor militare, a fost prevăzută posibilitatea reglementării acestora pe plan naţional.
Celelalte modificări şi completări din OG nr. 78/2000 şi OG nr. 80/2000 au avut în vedere recorelarea şi reaşezarea textelor respective în funcţie de modificările de bază ale textului.
Documente supuse consultării
Instrument de motivare
Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor: office@untrr.ro