Acte normative promulgate în perioada 15 noiembrie - 31 decembrie 2005
1. ORDIN nr. 1119 din 8 noiembrie 2005 privind delegarea către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a atribuţiilor ce revin Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor în domeniul exportului deşeurilor periculoase şi al transportului deşeurilor nepericuloase în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1024 din data de 18 noiembrie 2005.
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 150 din 10 noiembrie 2005 pentru aderarea României la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la Interlaken la 20 mai 1987.
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1030 din data de 21 noiembrie 2005.
3. ORDIN nr. 610 din 26 octombrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de omologare a ambalajelor destinate transportului rutier al substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1047 din data de 24 noiembrie 2005.
4. DECIZIE nr. 592 din 8 noiembrie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1063 din data de 28 noiembrie 2005.
5. ORDIN nr. 119 din 14 noiembrie 2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul transportului.
ANEXĂ:
NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ privind protecţia animalelor în timpul transportului.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1071 din data de 29 noiembrie 2005.
6. ORDIN nr. 1987 din 18 noiembrie 2005 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1092 din data de 5 decembrie 2005.
7. LEGE nr. 335 din 29 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere.
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1101 din data de 7 decembrie 2005.
8. DECRET nr. 1152 din 25 noiembrie 2005 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1101 din data de 7 decembrie 2005.
9. ORDIN nr. 357 din 21 noiembrie 2005 pentru aprobarea Normelor privind transportul materialelor radioactive.
ANEXA:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1152 din data de 20 decembrie 2005.
10. ORDIN nr. 2156 din 9 decembrie 2005 privind tarifele pentru prestaţiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1160 din data de 21 decembrie 2005.
11. ORDIN nr. 2131 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1160 din data de 21 decembrie 2005.
12. Reglementări din 8 decembrie 2005 privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere - RNTR 7.
Publicate în Monitorul Oficial cu numărul 1160 din data de 21 decembrie 2005.
13. Reglementări din 8 decembrie 2005 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1.
Publicate în Monitorul Oficial cu numărul 1160 din data de 21 decembrie 2005.
14. ORDIN nr. 2132 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere - RNTR 7.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1160 din data de 21 decembrie 2005.
15. ORDIN nr. 2133 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1160 din data de 21 decembrie 2005.
16. ORDIN nr. 7923 din 13 decembrie 2005 privind implementarea Amendamentului nr. 25 la Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor T.I.R. (Convenţia T.I.R.).
ANEXĂ: AMENDAMENTUL Nr. 25 LA CONVENŢIA T.I.R. 1975.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1177 din data de 27 decembrie 2005.
17. ORDIN nr. 2135 din 8 decembrie 2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora - RNTR 4.
ANEXĂ:
REGLEMENTĂRI privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora - RNTR 4.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1168 din data de 22 decembrie 2005.
Preţul motorinei (inclusiv TVA) în Europa,
în săptămâna a 51-a 2005 şi nivelul TVA
Ţara Moneda Preţ/litru Cota TVA TVA recuperabilă
Andorra Euro 0,808 -
Anglia GBP 0,952 17,5% DA
Austria Euro 0,973 20% DA
Belgia Euro 1.046 21% DA
Bulgaria BGN 1,68 20% -
Cehia CZK 28,10 22% -
Croaţia HRK 7,40 22% -
Danemarca DKK 8,58 25% -
Elveţia CHF 1,74 7,6% -
Estonia EEK 13,35 18% -
Finlanda Euro 0,997 22% -
Franţa Euro 1,036 19,6% DA
Germania Euro 1,098 16% -
Grecia Euro 0,991 18% -
Irlanda Euro 1,108 21% -
Italia Euro 1,122 20% DA
Letonia LVL 0,632 18% -
Lituania LTL 3,02 18% -
Luxemburg Euro 0,857 15% DA
Norvegia NOK 9,50 25% -
Olanda Euro 1.041 19% DA
Polonia PLN 3,74 19% -
Portugalia Euro 0,986 22% -
România RON 3,16 19% -
Rusia RUB 16,83 -
Serbia şi Muntenegru CSD 72,20 -
Slovacia SKK 39,90 19% -
Slovenia SIT 221,30 20% -
Spania Euro 0,917 16% -
Suedia SEK 10,78 25% -
Ucraina UAH 3,90 -
Ungaria HUF 259,50 25% -