Piaţa auto în România în prima jumătate a anului 2005 - Noi recorduri
• Productia nationala de autovehicule a crescut cu 75%
• Exportul de autovehicule a crescut de doua ori si jumatate
• Vanzarile de autovehicule au crescut cu aproape doua treimi
In prima jumatate a anului 2005, automobilul in Romania a beneficiat de o conjunctura extrem de favorabila. S-au intrunit simultan o serie de factori, de natura economica, legislativa si industriala, care au actionat conjugat in directia stimularii productiei si a vanzarilor de automobile. Dintre acestia se pot mentiona:
• cresterea semnificativa a activitatii economice;
• aprecierea leului, care a condus la o scadere a preturilor la automobile (ce sunt exprimate in Euro, chiar si pentru modelele autohtone);
• introducerea cotei unice de impozitare, care a condus la o crestere a veniturilor nete pentru multi salariati;
• scaderea dobanzilor la credite, simultan cu imbunatatirea conditiilor de creditare;
• prima de casare – mare parte dintre cele cca. 15.000 de autoturisme prevazute in program si care poate nu s-ar fi inregistrat fara acest stimulent - fiind cuantificate la vanzari in special in lunile mai si iunie;
• promotiile substantiale (reduceri de pret, echipamente si dotari incluse) facute in special de catre importatori;
• investitiile in publicitate si showroom-uri ale importatorilor si producatorilor;
• cresterea capacitatilor de productie la Dacia, care a creat un disponibil la modelul Logan in concordanta cu cresterea cererii pe piata.
Ca urmare a acestui fapt, prognozele de crestere facute la inceputul anului au fost depasite, iar anul 2005 se anunta a fi cel de-al cincilea an consecutiv de crestere continua a pietei auto, incepand cu 2001. Fata de sem. I 2000 (ce-i drept un moment de minim pentru sectorul auto), s-a inregistrat o triplare a productiei, o crestere de aproape 4 ori a vanzarilor totale si una de aproape 7 ori a vanzarilor de autovehicule din import.
In prima jumatate a anului s-au inregistrat mai multe recorduri semestriale pentru piata autovehiculelor noi:
• Cea mai mare productie nationala de autovehicule: 102000 (precedentul record: 60000 in sem. I 1999);
• Cele mai mari vanzari de autovehicule pe piata nationala: aproape 130000 (precedentul record: aproape 80000 in sem. I 2004);
• Cel mai mare export semestrial de autovehicule de dupa 1990: peste 24000 (precedentul record in sem. I 1993);
• Cele mai mari vanzari de autoturisme: 109000 (precedentul record: aproape 64000 in sem. I 2004);
• Cea mai mare crestere semestriala la vanzarile de autovehicule: 63%.
Rezultate foarte bune s-au inregistrat pe toate segmentele domeniului auto. Astfel, productia nationala de autoturisme aproape ca s-a dublat fata de sem. I 2004 (crestere de 95%). Cresterea s-a concentrat la Dacia, in timp ce la Daewoo s-a inregistrat o scadere de aproape 8%. Exportul a inregistrat cea mai spectaculoasa crestere, de 157%. In cadrul acestuia, exportul de autoturisme s-a triplat fata de sem. I 2004. Exportul a fost sustinut indeosebi de Dacia, care a inceput sa vanda cu succes modelul Logan pe numeroase piete, inclusiv in tari din UE (Franta, Germania, Spania, Cehia). Piata auto a crescut echilibrat, astfel ca la autoturisme s-au inregistrat cresteri aproape egale atat la cele din import, cat si la cele din productia nationala. In acest mod, raportul dintre autoturismele nationale si cele din import s-a pastrat aproape neschimbat fata de aceeasi perioada din 2004.
Piata auto este in continuare dominata de producatorii nationali, desigur pe segmentele de piata pe care activeaza acestia: autoturisme si comerciale usoare. La autoturisme, aproape 60% din piata este acoperita de producatorii nationali (47,7% Dacia si 11,8% Daewoo). La autoturismele din import, primele doua pozitii in clasamentul marcilor s-au pastrat la fel ca in sem. I 2004: lider este in continuare Renault, urmat de Skoda.
Urmatoarele pozitii sunt ocupate de Volkswagen, Peugeot, Opel, Ford, Fiat. Si primele doua pozitii in clasamentul pe modele au ramas neschimbate din sem. I 2004, fiind ocupate de Renault Clio si Megane. De remarcat insa ca pozitiile 3 si 4 sunt ocupate de acelasi model, dar din doua generatii diferite: Skoda Octavia Tour si Skoda Octavia noul model. Pozitia 5 e ocupata tot de un model Skoda (Fabia) iar pe pozitia 6 se regaseste acelasi model ca in 2004, respectiv Peugeot 307. Semestrul I 2005 a fost o perioada buna pentru autoturismele mici si medii, atat in ceea ce priveste cele din import, cat si cele nationale. Cresterile cele mai mari (de peste 90%) s-au inregistrat la clasele B (supermini) si C (compacta). Cresteri apreciabile s-au inregistrat si la clasele SUV (cu 71%) si A (mini – cu 50%). De remarcat faptul ca la toate clasele de autoturisme, fara exceptie, s-au inregistrat cresteri. O evolutie interesanta si contradictorie s-a inregistrat in cazul motorizarilor Diesel. In timp ce printre autoturismele din import ponderea Diesel a crescut pana la peste 55%, totusi pe ansamblul pietei ponderea acestora a scazut de la 23.7 la 22.8%. Motivul acestei scaderi se regaseste in stoparea fabricatiei modelului Dacia Solenza Diesel, singurul autoturism autohton cu astfel de motorizare. O mentiune speciala trebuie facuta privitor la piata autovehiculelor comerciale. Acestea au inregistrat pe ansamblu o crestere puternica, de 28%, cu o crestere spectaculoasa in cazul autobuzelor de peste 16 locuri, care au crescut de doua ori si jumatate. Rezultatele sectorului auto pe primul semestru din 2005 sunt cu atat mai semnificative, cu cat ele se inregistreaza pe fondul unei restrangeri a activitatii in tarile din Europa de vest. Primele cifre estimative referitoare la rezultatele pentru aceasta perioada arata o scadere a vanzarilor de autoturisme cu 2% si a productiei cu 2.5%. Aceasta scadere este doar partial compensata de o crestere de 4% la autovehicule comerciale.
Sursa: APIA, 18 iulie 2005