Integrarea României în Uniunea Europeană din perspectiva CNADNR
Romania s-a angajat prin Acordul de asociere sa-si armonizeze legislatia cu cea a Uniunii Europene si sa elimine discriminarile existente intre transportatorii romani si cei europeni.
In acest sens, au fost preluate prevederile Directivei 62/1999/CE a Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene, privind taxarea autovehiculelor de marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri, care prevede dreptul unui Stat membru de a aplica tarife pentru utilizarea infrastructurii.
De asemenea, au fost preluate integral prevederile anexei nr. 1 la Directiva 53/1996/CEE a Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene, care fixeaza, pentru unele vehicule rutiere ce circula in Comunitate, dimensiunile maxime autorizate in trafic national si international si greutatile maxime autorizate in trafic international. Astfel, vehiculele sau ansamblurile de vehicule care depasesc masele si/sau dimensiunile maxime pot fi admise in circulatie numai pe baza autorizatiilor speciale eliberate fara discriminare de catre autoritatile competente. Potrivit alin. (1) si alin. (4) ale art. 41 din OG nr. 43/1977 „transporturile efectuate cu vehicule a caror masa totala maxima admisa, masa maxima admisa pe osie si/sau ale caror dimensiuni maxime admise de gabarit depasesc limitele prevazute in anexa nr. 2 se efectueaza pe baza autorizatiei speciale de transport emise de administratorul drumului pe care se efectueaza transportul…“ si „pentru transporturile prevazute la alin. (1) se aplica tarife suplimentare de utilizare a drumurilor stabilite in functie de masa totala sau de masa pe osie, de dimensiunile de gabarit ale autovehiculelor si de distanta parcursa…“.
Transportatorul trebuie sa respecte atat prezentele norme cat si reglementarile privind conditiile tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca vehiculele rutiere in vederea admiterii in circulatia pe drumurile publice din Romania.
Instalatiile de cantarire utilizate de CNADNR pentru verificarea vehiculelor de transport marfa din punct de vedere al respectarii maselor maxime admise pe teritoriul Romaniei sunt verificate periodic si autorizate metrologic in conformitate cu legislatia in vigoare, procedurile de verificare si autorizare metrologica fiind in conformitate cu recomandarile Organizatiei Internationale de Metrologie Legala (OIML).
Acest fapt a fost confirmat ultima data printr-un Protocol incheiat in anul 2003 cu ocazia intalnirii dintre reprezentantii autoritatilor componente din Germania si Romania, cand, la solicitarea partii germane, s-au efectuat verificari ale modului de cantarire a vehiculelor de transport marfa, in unele puncte de frontiera de la granitele de vest si de sud ale Romaniei. Cantarirea vehiculelor de transport marfa se efectueaza potrivit reglementarilor OIML iar procedeul de cantarire este autorizat metrologic, sigilat fara a crea posibilitatea operatorului sa aduca modificari asupra rezultatelor operatiei de cantarire.
In perioada imediat urmatoare se are in vedere modernizarea si inlocuirea instalatiilor fixe de cantarire, astfel incat intreaga dotare sa fie de ultima generatie, acceptata de organismele internationale.
In vederea crearii unor facilitari si alinierii tarifelor la cele aplicate in alte state din Uniunea Europeana si pentru indeplinirea obligatiilor pe care Romania si le-a asumat din punct de vedere al tarifarii transporturilor efectuate cu vehicule inmatriculate in Romania si in alte state, CNADNR a initiat un Proiect de Ordin prin care propune, printre altele, aplicarea unor tarife reduse cu cel putin 25% pentru depasirea de masa pe axa pentru vehiculele cu suspensie pneumatica, similar cu politica altor state europene.
Pentru vehiculele prevazute in anexa nr. 2 la OG nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 01 ianuarie 2007 se elimina tarifarea pentru depasirea masei totale si a dimensiunilor, concomitent cu mentinerea tarifarii pentru depasirea masei pe axe. Totodata, a fost propusa majorarea tolerantelor aplicate in prezent la cantarirea vehiculelor, corelate cu prevederile Recomandarilor OIML. Consideram ca tarifarea depasirilor maselor maxime admise pe axe este intemeiata de cadrul legislativ in vigoare si justificata de afectarea retelei de drumuri prin suprasarcini. Consideram ca aceste masuri, pe care preconizam sa le aplicam incepand din vara acestui an, constituie un argument in atragerea operatorilor straini de transport, dar si la revigorarea transportului greu si foarte greu in Romania.
In ceea ce priveste reabilitarea drumurilor europene, procesul se afla in progres, lista acestor drumuri urmand a fi actualizata in curand prin ordin al ministrului.
Intr-o perioada imediat urmatoare va incepe executia amenajarii unor locuri de parcare si odihna potrivit reglementarilor europene (AETR), folosite totodata si ca spatii pentru imobilizarea vehiculelor potrivit prevederilor legale.
Sursa: Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR)