UNTRR


Motoare EURO 4&5

DENOXIUM – aditiv propus pentru inlocuirea AdBlue pe timp de iarna

 

Pentru a respecta noile limite de emisii Euro, sunt disponibile doua tehnici diferite: SCR („Selective Catalytic Reduction“: sistem de reducere catalitica selectiva), pe de o parte, si EGR („Exhaust Gas Recirculation“ – sistem de recirculare a gazelor de esapament), pe de alta parte.

Majoritatea constructorilor de autovehicule au hotarat standardizarea SCR, intrucat ea garanteaza ca normele Euro 5 vor fi respectate pana in 2008/2009.

Inconvenientul sistemului SCR consta in faptul ca este vorba de un procedeu de post-tratare care necesita echiparea autovehiculului cu un rezervor separat permitandu-i aprovizionarea cu aditivul denumit AdBlue. In acest cadru, anumite intrebari de interes major raman deschise:

• Va exista o infrastructura de distribuire generalizata pentru AdBlue?

• Cum va fi controlata utilizarea aditivului AdBlue?

• Ce se poate spune despre punctul de congelare a aditivului AdBlue care este de numai –11°C?

Ca raspuns la aceasta ultima intrebare, un nou aditiv „Denoxium“ este propus drept „alternativa pe timp de iarna a aditivului AdBlue“. Denoxium este o solutie de formiat de amoniu si uree.

Principalul sau avantaj consta intr-un punct de congelare mai scazut (–30°C), ceea ce reduce astfel necesitatea echiparii cu aparate de incalzit la nivelul sistemelor autovehiculelor si al retelelor de distributie.

Totusi, in timp ce caracteristicile aditivului AdBlue au fost standardizate DIN V 70070 si un standard suplimentar este in curs de pregatire la ISO, nu acelasi lucru este valabil si pentru Denoxium.

In prezent, Denoxium nu raspunde exigentelor standardului DIN V 70070 si nu este inca disponibil pentru utilizarea in sistemele SCR ale autovehiculelor.

 

Cristian Zaharescu, UNTRR





Ultima modificare a paginii: 23.01.2006

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii