Dificultăţi la frontierele maghiare: evoluţii pozitive
Reuniunea de la Budapesta cu participarea Dr. Janos Nagy, General Maior şi Şeful Vămilor din Ungaria, Dr. Miklos Hinfner, Secretarul General al Asociaţiei Transporturilor Rutiere din Ungaria – ATRH, şi a dlui Martin Marmy, Secretarul General al IRU (9-10 mai 2005).
După cum s-a discutat la Comisia pentru Afaceri Vamale (CAD) în timpul reuniunii sale din 18 ianuarie 2005, una din priorităţile Secretariatului General al IRU este rezolvarea dificultăţilor întâmpinate de transportatorii rutieri la anumite puncte de frontieră externe ale UE din Ungaria.
După demersurile iniţiale, printre care a fost o plângere a IRU la Comisia Europeană (vezi documentul CAD/G6171/VTA), a avut loc la Budapesta pe 9 şi 10 mai 2005, o întâlnire între Dr. Nagy, General Maior şi Şeful Vămilor din Ungaria, Dr. Hinfner, Secretarul General al ATRH, şi Dl Marmy, Secretarul General al IRU, în scopul stabilirii procedurilor de aplicat pentru a rezolva aceste dificultăţi.
Urmare acestei reuniuni, o instrucţiune revizuită şi consolidată a fost emisă de Direcţia Generală a Departamentului Ungar al Vămilor şi Finanţelor şi distribuită tuturor autorităţilor vamale ungare.
În Anexa 1, se regăseşte copia comunicatului de presă referitor la această reuniune.
Asociaţiile membre ale IRU vor fi în continuare informate asupra evoluţiilor ulterioare privind acest subiect.
ANEXA 1
CAD/G6296/VTA
13.05.2005
Comunicat de presă privind întâlnirea înalţilor reprezentanţi ai IRU, ai Direcţiei Generale a Gărzii Financiare şi Vamale Ungaria şi ai Asociaţiei Transporturilor Rutiere din Ungaria – ATRH
„La iniţiativa Generalului Maior Dr. Janos Nagy, Director General al Direcţiei Generale a Gărzii Financiare şi Vamale din Ungaria, a avut loc la Budapesta o întâlnire cu participarea dlui Martin Marmy, Secretar General al Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere (IRU) şi a dlui Miklos Hinfner, Secretar General al Asociaţiei Transporturilor Rutiere din Ungaria (ATRH).
Reuniunea a avut drept obiectiv identificarea reclamaţiilor prezentate de transportatori şi transmise de Comisia Europeană şi angajarea unei acţiuni comune pentru remedierea eventualelor reclamaţii pe viitor.
Directorii au vizitat frontiera ungaro-română, unde reprezentanţii transportatorilor au avut posibilitatea de a cunoaşte procedurile aplicate de vama ungară, precum şi pe cele ale vămii române.
Dl Marmy a luat la cunoştinţă şi a salutat măsurile referitoare la procedurile TIR luate de vama ungară. La încheierea tratativelor, el a accentuat importanţa acţiunii comune pentru suprimarea cauzelor care au condus la aceste reclamaţii, ale căror linii generale au fost identificate în cursul întâlnirii.
Dl Marmy a indicat că va informa Comisia Europeană asupra acestei întâlniri în speranţa că dispoziţiile acţiunii comune vor fi publicate până la mijlocul lunii mai 2005, pe baza cărora el speră să poată anunţa încetarea plângerilor în cursul unei conferinţe de presă comune“.