UNTRR


Deşteaptă-te române! Mai pe scurt

„Potrivit Constituţiei, imnul naţional este cântecul «Deşteaptă-te române», compus de Anton Pann pe versuri de Andrei Mureşanu şi care are 11 strofe. Acest imn a fost deja scurtat la 4 strofe, iar prescurtarea scurtării ajustează imnul la două strofe. Decizia a fost luată de Senat, care a aprobat un proiect de lege iniţiat de pesedistul Adrian Păunescu, cu 77 de voturi «pentru» şi 16 «împotriv㻓 – menţionează Jurnalul Naţional.

Nu ar fi rău să ştie toată lumea cele două strofe. Sigur că majoritatea este de acord cu principiul „puţin şi bun, în loc de mult şi prost“. Interesant este că pe la noi, frecvent reuşeşte combinaţia „încet, puţin şi prost“. Mai există şi categoria perfecţioniştilor. Totul se realizează perfect, însă la mult timp după momentul la care era nevoie – operaţia reuşită, pacientul decedat.

Încercăm să alertăm toţi factorii de decizie din România cu privire la situaţia competiţiei extreme făcută de transportatorii străini celor din România. Solicităm doar condiţii egale de concurenţă în perioada rămasă până la integrarea României în UE. În ciuda faptului că această perioadă pare destul de scurtă (mult a fost, puţin a rămas, spun unii), toate acţiunile întreprinse în această perioadă au o importanţă capitală până la momentul integrării şi după. Lipsa de acţiune poate avea influenţe mult mai nefericite. Tendinţa autorităţilor este de a merge pe aşteptare – timpul trece, iarba creşte; problema este că moare vaca, până creşte iarba. Vaca bună de muls 15 ani prin taxe, impozite, tarife şi printr-o multitudine de reglementări, restricţii etc. Este timpul ca toată lumea să realizeze că este preferabil să facem eforturi pentru menţinerea şi dezvoltarea sectorului de transporturi rutiere din România, în contextul integrării în Uniunea Europeană.

Dincolo de amabilităţi, discuţii interminabile şi jucat „oină“ cu responsabilităţile (doar este sport naţional), realitatea de zi cu zi are nevoie de un set de acţiuni simple şi hotărâte, care să aducă rezultate concrete, puţine şi de valoare. În domeniul transporturilor, aşa cum am mai scris, avem şansa de a putea încă acţiona prin intermediul autorităţilor din România.

Când ne vom aşeza la masă cu ceilalţi membri ai UE, să nu ne imaginăm că ne vor pune şi nouă în farfurie icre negre sau că vor împărţi ceva cu noi! Vom servi doar ceea ce vom produce! Şi este păcat să renunţăm la ceea ce avem astăzi în domeniul transporturilor, pentru a retrograda la o coajă de mămăligă!

Piaţa nu doarme, lucrurile se mişcă! Străinii acţionează pe toate planurile, atât la nivel de operatori de transport, expeditori, dar şi cu sprijin de la autorităţile naţionale.

Ne dorim ca la nivel naţional să obţinem un arbitraj imparţial în competiţia cu străinii. Competiţia este benefică, dacă se poate desfăşura în aceleaşi condiţii pentru toţi jucătorii.

Ne dorim ajustarea contingentelor de autorizaţii proporţional cu creşterea volumului de mărfuri schimbat între România şi principalii săi parteneri comerciali, ne dorim să avem tăria de a ne trata oaspeţii exact la fel cum ne tratează şi ei pe noi.

Şi ne dorim un rezultat cât de mic în lumina celor de mai sus, cât mai curând, pentru că timpul şi concurenţa nu iartă!

Radu Dinescu,

Secretar General al UNTRR





Ultima modificare a paginii: 21.09.2005

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii