UNTRR


Denominarea monedei naţionale

„Leul Nou – Nimeni nu castiga, nimic nu se pierde, totul se simplifica“

 

Acesta ar fi sloganul sub care se desfasoara in tara noastra procesul de denominare a monedei nationale.

Nivelul acceptabil al economiei, precum si inflatia scazuta reflecta o normalitate economica ce permite introducerea leului nou. Lansarea noii emisiuni monetare va avea loc in iulie 2005. Exista insa o serie de avantaje si dezavantaje datorate trecerii la leul nou.

Printre avantaje, se numara:

• incheierea unui ciclu inflationist si intrarea intr-o perioada de stabilitate;

• utilizarea mai usoara a paritatilor in schimbul valutar (nici o tara Vest-europeana nu mai exprima paritatea fata de euro la un nivel „cu doua cifre“; leul are in momentul actual o paritate exprimata „cu cinci cifre“);

• simplificarea trecerii ulterioare la moneda europeana;

• exprimarea preturilor la niveluri nominale uzuale in Europa;

• noile bancnote vor avea dimensiunile bancnotelor euro – astfel, nu vor mai fi necesare adaptari ale casetelor ATM-urilor in momentul trecerii la euro;

• reducerea costurilor bancilor cu transportul, numararea, stocarea, hartia utilizata pentru bancnotele actuale, reducere ce se va simti in scaderea comisioanelor bancare percepute persoanelor fizice si juridice;

• facilitarea introducerii standardelor internationale;

• efect inhibatoriu asupra inflatiei in perioada urmatoare.

Printre dezavantaje, se numara:

• efortul psihic si fizic de a lucra cu 2 monede;

• costurile implicate de schimbarile sistemelor informatice;

• raportul cerere-oferta va deveni instabil, datorita efectului psihologic de a se cheltui mai mult imediat ce se va introduce leul nou, urmand apoi si reversul procesului.

 

Dupa intrarea Romaniei in Comunitatea Europeana in 2007, trecerea la moneda unica europeana se va face dupa 6-8 ani, adica in 2012-2014 si numai in momentul in care economia nationala va fi pregatita pentru convergenta reala si nominala.

 

Aceasta convergenta se va putea realiza pe fundalul alinierii tuturor sectoarelor la practicile si valorile europene (dobanzi in lei cu maxim 2% mai mari decat cele in valuta, inflatie de maxim 2%), aliniere usurata printre altele si de introducerea leului nou.

Dar cum s-a desfasurat acest proces in tarile ce au aplicat denominari ale monedei nationale si cum se va desfasura procesul de trecere la leul nou in Romania?

 

1. Etapele denominarii

• Promulgarea Legii nr. 348/ 2004, a reglementarilor si normelor organizatorice necesare

14.07.2004 – 28.02.2005;

• Afisarea duala a preturilor

01.03.2005 – 30.06.2006;

• Lansarea noii emisiuni monetare

01.07.2005;

• Circulatia paralela a celor doua emisiuni si retragerea treptata a celei vechi

01.07.2005 – 31.12.2006;

• Incetarea puterii circulatorii pentru vechea emisiune

de la 01.01.2007;

• Preschimbarea vechii emisiuni fara perceperea de comisioane

01.01.2007 – 31.12.2009.

 

2. Dubla afisare

a preturilor si

circulatia paralela

3. Termenul de preschimbare a vechilor monede si bancnote

• Bulgaria: nelimitat;

• Polonia: 1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 2010 (14 ani);

• Rusia: 1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2002 (4 ani);

• Turcia: 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2015 (10 ani);

• Ucraina: similar circulatiei paralele (2 –16 septembrie 1996, 15 zile);

• Romania:

1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2009 (3 ani).

Concluzionand, chiar daca, pe termen scurt, aceasta reforma echivaleaza cu un disconfort pentru comunitatea de afaceri (disconfort creat, spre exemplu, de cresterea costurilor pentru dubla afisare, etichetare etc), acest efort va antrena pe termen mediu si lung beneficii evidente – sustine Banca Centrala a Romaniei. De asemenea, in privinta problemei inflatiei, daca va aparea o crestere a preturilor, aceasta nu va fi o consecinta a reformei, ci va fi declansata de factori independenti de aceasta. Singurul efect mai greu de suportat va fi, in concluzie, efortul suplimentar pe care il presupune pentru agentii economici, dubla manevrare si afisare.

 

Cu toate eforturile pe care le presupune reforma, aceasta ramane o masura necesara, utila si benefica, mai ales pe termen mediu si lung.

 

 

Cristian Zaharescu, UNTRR





Ultima modificare a paginii: 03.10.2005

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii