UNTRR


Întâlnire între autorităţile vamale române şi maghiare

In ziua de 24 octombrie 2005, a avut loc in punctul de frontiera Gyula intalnirea dintre autoritatile vamale romane si cele maghiare. La aceasta intalnire au participat sefii birourilor vamale de frontiera si ai birourilor vamale regionale romane si ungare, precum si reprezentanti ai UNTRR, ARTRI si ANEIR. Din partea UNTRR au participat domnii Radu Dinescu – Secretar General si Silviu Pavalachi – Sef Compartiment Juridic.

Delegatia maghiara a fost condusa de dl General Josef Heneze, iar cea romana de dl Marginean, Director al Directiei Supraveghere si Control Vamal in cadrul ANV.

Partea maghiara a prezentat date statistice referitoare la traficul de marfuri si persoane peste frontiera romano-maghiara, din care a reiesit o crestere a schimburilor economice (transport marfa) dintre Ungaria si Romania cu 14%. In acelasi timp, numarul de persoane care au trecut frontiera mentionata a scazut din cauza noilor moduri de interpretare ale Conventiei Schengen de catre partea romana. S-a insistat asupra aspectelor legate de transportul ilegal de tigari (peste 48.000 de infractiuni legate de acest tip de activitate) si cel de droguri (132 de cazuri).

Partea romana a multumit Autoritatii vamale maghiare pentru disponibilitatea aratata in sensul impartasirii experientei legata de procesul pre si post aderare. S-a evidentiat si disponibilitatea partii romane in sensul colaborarii, amintindu-se de cele 750 de solicitari facute de Autoritatea vamala Maghiara catre Autoritatea Nationala a Vamilor din Romania, solicitari in majoritate legate de pre-notificari de neinchidere a operatiunilor de tranzit, care au primit un raspuns in timp util.

Dl Butnaru, director adjunct al Directiei Supraveghere si Control Vamal, a propus, in spiritul acestei colaborari, realizarea unui „cazier comun“ al celor doua autoritati vamale in care sa fie prezente societati comerciale, conducatori auto, administratori sau persoane cu alt statut care au fost implicate in trafic cu tigari sau stupefiante.

Secretarul General UNTRR, Radu Dinescu, a ridicat cateva probleme de importanta majora pentru operatorii de transport romani. Problema taxei de 19 Euro perceputa pentru procesarea carnetelor TIR, desi veche, este din pacate de actualitate, a aratat Radu Dinescu, cerand reprezentantilor vamii maghiare solutii in acest sens. De asemenea, a invocat atat Conventia TIR cat si reglementarile vamii maghiare care prevad expres interzicerea cerintei traducerii manifestului carnetului TIR in maghiara de catre comisionarii vamali, in cazul in care acesta este scris in limba engleza sau a tarii invecinate.

Josef Heneze a recunoscut si a intarit cele sustinute de Secretarul General al UNTRR.

O alta problema ridicata de Radu Dinescu a fost cea a „regulii de 24 de ore“ aplicata abuziv de autoritatile vamale maghiare, referitoare la autorizatiile multiple CEMT. Reprezentantul UNTRR a argumentat caracterul abuziv al masurii aplicate de autoritatile vamale maghiare, prin faptul ca aceasta nu se justifica in cazul in care descarcarea marfurilor transportate de un autovehicul care circula insotit de o astfel de autorizatie are loc intr-o localitate apropiata de frontiera romano-maghiara, precum si prin adresa doamnei Martine-Sophie Fouvez din cadrul conducerii CEMT, catre autoritatile romane si maghiare care arata ca „nimic nu impiedica o tara sa adopte masuri mai stricte (regula 24 de ore), atat timp cat informeaza celelalte tari in mod corespunzator, ceea ce nu pare a fi cazul“.

Josef Heneze a sustinut ca aceasta problema are un caracter tehnic mult prea pronuntat pentru subiectul acestei reuniuni, promitand insa ca va constitui obiectul unei intalniri ulterioare.

           

Silviu Pavalachi,

UNTRR





Ultima modificare a paginii: 25.01.2006

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii