UNTRR


Iarna car şi vara sanie...

Aşa spune un vechi şi popular proverb românesc, uitat aproape cu desăvârşire în zilele noastre.

Esenţa acestui proverb se bazează pe experienţa acumultă în timp şi ar spune că este mai bine să fii prevăzător şi să anticipezi nevoile pentru a le putea găsi soluţii optime din timp. Poate că aceste lucruri sunt considerate de bun simţ şi mulţi consideră că nu trebuie nici măcar amintite. De câte ori vi s-a întâmplat să spuneţi „Dacă eram mai atent, nu mi se întâmpla!”, „Dacă aş fi ştiut, m-aş fi pregătit!”?

În România vine iarna în fiecare an şi totuşi de fiecare dată ne surprinde nepegătiţi! An de an, la prima ninsoare autorităţile reacţionează de parcă am trăi într-o ţară de la Ecuator în care oamenii au mai văzut zăpadă numai la televizor şi cel mult  în frigider. Este adevărat că în ultimii ani s-au prezentat la televizor pregătirile de intervenţie pentru iarnă şi exerciţiile de deszăpezire „pe uscat”, dar din păcate oboseala acumulată cu prilejul acestor prea multe exerciţii, a reuşit să anuleze intervenţiile prompte la prima zăpadă. Pregătirea pentru iarnă a autovehiculelor, instruirea şoferilor şi informarea frecventă asupra condiţiei drumurilor reprezintă câteva moduri pentru evitarea unor situaţii neplăcute şi costuri neprevăzute.

Elaborabilă în orice anotimp şi aplicabilă în toate anotimpurile, legislaţia din transporturile rutiere Româneşti se află într-o perioadă de dezgheţ şi aproape că ai fi tentat să spui „Uite nişte oameni înţelepţi, care şi-au reamintit proverbul fă-ţi iarna car şi vara sanie”. Ceea ce ar însemna: gata cu surprizele de orice fel, transportatorii vor putea dezbate din timp şi vor cunoaşte prevederile actelor normative cu mult timp înainte de aplicarea lor astfel încât să se poată pregăti în mod corespunzător prin cuantificarea impactului noilor măsuri şi includerea în planul de afaceri pentru perioada următoare. Putem să credem? Încă nu, dar putem să sperăm.

Pentru că şansa noastră este prezenţa UE lângă noi şi dorinţa de a ne avea ca membri în viitorul apropiat. Sub „biciul” UE, în România s-a evitat apariţia unor căderi precum cele din ţările Americii de Sud.

Să credem că publicarea din această toamnă în Monitorul Oficial a introducerii restricţiilor de circulaţie sâmbăta şi duminica începând cu 2005 în perioada 15 iunie-15 septembrie, pentru autovehiculele de peste 7,5t pe majoritatea drumurilor circulate din această ţară este un semn că lucrurile merg spre direcţia bună? Putem spera! Deşi am protestat împotriva introducerii acestor restricţii înainte de a avea cel puţin o reţea de autorstrăzi N-S şi E-V, dotate corespunzător, restricţiile au fost aprobate! Am spus că pentru protejarea turiştilor de weekend o astfel de restricţie ar putea fi luată în discuţie doar în urma unor studii de trafic pentru segmente de drum foarte bine delimitate şi numai pentru după-amiaza zilelor de duminică când se întorc acasă toţi turiştii de w/e, unii plecaţi încă de joi.

Circulă zvonuri că noua lege a transporturilor dezbătută mai mult pe la colţuri şi în diverse cercuri restrânse în ultimul an, se află, într-o variantă necunoscută publicului larg, spre aprobare pe masa parlamentarilor. Dacă conţine numai lucruri de bine de ce să nu ştim şi noi? Dar dacă are şi scăpări pe care nu le corectăm acum, cine plăteşte şi cine câştigă? 

Problemele transporturilor rutiere din România sunt aceleaşi indiferent de echipa de doctori care le tratează. Este adevărat, că o echipă care reuşeşte să soluţioneze mai multe probleme într-un interval de timp dat, nu va fi schimbată!





Ultima modificare a paginii: 05.10.2005

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii