TVA pentru transportul de persoane în Germania
Transporturile de persoane, indiferent de de ţara de origine, sunt supuse plăţii TVA pe cifra de afaceri realizată pentru partea de cursă efectuată pe teritoriul german.Baza de calcul pentru aşa numitele ţări terţe este o formulă în care sunt luate în considerare variabilele: preţul net pentru întreaga rută, numărul kilometrilor parcurşi în Germania precum şi numărul kilometrilor parcurşi pe întreaga rută.
Cu începere de la 1 ianuarie 2005 toate întreprinderile străine de transport cu autobuzul, care efectuează transporturi în Germania, sunt obligate ca la bordul autobuzelor să aibă o atestare a Administraţiei financiare germane referitoare la înregistrarea privind impozitul legal pe cifra de afaceri.
Vehiculele care la intrarea sau la ieşirea în sau din Germania nu traversează frontiera unui stat terţ (stat care nu este membru UE):
Servicii regulate şi ocazionale
Taxa de bază aplicată este de 16%. Totuşi, pentru servicii regulate taxa este de 7% când distanţa parcursă pe teritoriul german nu depăşeşte 50km. Taxa se percepe conform procedurii generale de impozitare care prevede ca transportatorul să facă o declaraţie anticipată precum şi o declaraţie anuală la autoritatea competentă. Fiecare declaraţie anticipată se raportează la o perioadă de trei luni. Dimpotrivă, dacă pentru anul calendaristic precedent TVA este mai mare de 6136 euro această perioadă poate fi redusă la o lună. În cazul când TVA pentru anul precedent nu depăşeşte suma de 512 euro, autoritatea competentă poate scuti transportatorul de obligaţia de a face o declaraţie anticipată şi o plată în avans. Transportatorul are la dispoziţie, după fiecare perioadă, până la 10 zile pentru a depune declaraţia sa anticipată în care el a calculat taxa ce îi revine. Formularele sunt disponibile la autoritatea fiscală.
După 1 ianuarie, transportatorul poate depune declaraţia anuală pentru anul scurs până la 31 mai. În cazul când declaraţia anticipată sau declaraţia anuală a fost depusă cu întârziere sau nu a fost depusă, TVA poate fi majorată cu 10%, care însă nu poate depăşi 25.000 euro. În cazul neefectuării plăţii se va percepe un supliment de 1% pe lună calendaristică sau lună începută. În situaţiile mai grave autorităţile vor decide dacă este cazul să se anuleze autorizaţia de transport.
Vehiculele care la intrarea sau la ieşirea în sau din Germania traversează el frontiera unui stat terţ (stat care nu este membru UE):
Servicii regulate
În cazul serviciilor regulate baza de calcul, taxa TVA, autorităţile competente şi modalităţile de taxare sunt identice celor de mai sus.
Servicii ocazionale
TVA este percepută direct la birourile vamale cu ocazia intrării sau ieşirii în/din Germania, la frontiera unui stat terţ. Pentru a simplifica procedura este percepută o taxă forfetară. Aceasta este calculată pe baza unui coeficient fixat la 4,43 cenţi. Pe această bază, pentru o taxă de impozitare de 16% TVA percepută se ridică la 0,7 cenţi pe pasager şi km parcurs pe teritoriul german. Transportatorul trebuie să trimită la biroul vamal o declaraţie în două exemplare, pentru fiecare cursă în care el intră sau iese pe sau de pe teritoriul german. Suma datorată va fi înscrisă de către autorităţile vamale pe cele două exemplare. La plata TVA şoferul va primi un exemplar cu o chitanţă. Aceste documente trebuie să rămână la bordul vehiculului pe tot timpul cursei. La ieşirea de pe teritoriul german pentru o terţă ţară trebuie transmisă o declaraţie suplimentară dacă numărul de pasageri/km s-a schimbat.
În termen de o lună se poate face reclamaţie împotriva sumei de impozitare. Dacă acest demers nu are un rezultat mulţumitor, autoritatea vamală de care ţine biroul vamal va fi însărcinată să reglementeze cazul.
Taxa forfetară nu ţine cont de plăţile anticipate. Informaţii referitoare la aceste sume sunt disponibile la Bundesamt für Finanzen, Friedhofstraße 1, D-53225 Bonn,
tel (+49 228)406-0; fax (+49 228)406-2661; URL: www.bff-online.de
Transportatorul, care consideră coeficientul de calcul prea ridicat, poate, după o perioadă de un an, să depună la autoritatea competentă o declaraţie în cadrul procedurii generale de impozitare.
Servicii scutite de TVA
Transporturile neremunerate sau efectuate cu vehicule proprii (cu excepţia întreprinderilor) sunt scutite de plata TVA (de exemplu atunci când membrii asociaţiilor străine precum grupuri culturale – grupuri de teatru, orchestre, coruri, etc sau grupuri de elevi sau studenţi sunt transportaţi de vehicule aparţinând asociaţiei, grupurilor sau şcolilor respective). În acest scop, dovada o constituie certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Autoritatea competentă pentru România este Finanzamt Chemnitz-Süd,
Paul-Bertz-Strasse 1, 09120 Chemnitz; tel: (+49371) 279-0; fax: (+49371) 22 70 65.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul UNTRR, tel. (021) 336 77 88; 330 14 25