UNTRR


Despre fotbal... şi transporturi

Rezultatul neverosimil al naţionalei ne-a supărat pe toţi, indiferent dacă suntem microbişti sau nu. Şi asta pentru că fotbalul se spune că este un fenomen social. Despre transporturile rutiere se afirmă că sunt o necesitate. Că vrem sau nu, fotbalul şi automobilele sunt parte integrantă a vieţii noastre de zi cu zi. Atât jocul cu mingea cât şi condusul unei maşini implică inserţii sociale multiple, uneori greu de observat sau de controlat. Consideraţi profesionişti, fotbaliştii au dat dovadă de amatorism; la fel poate fi considerat şi comportamentul unor conducători auto. Că numai profesionişti nu sunt cei care se răstoarnă cu camioanele în şant sau intră în casele oamenilor. La fel de neprofesionist este şi şoferul care se lasă influienţat de alţii – că, de! la fotbal şi la şofat se pricepe oricine! Consumul de alcool, viteza excesivă, depăşirile riscante de multe ori sunt produsul sfaturilor celor din cabina camionului sau a pasagerilor din autobuz. Deşi nu au legătură cu fotbalul, nu-l iubesc sau le este indiferent, nu sunt puţini cei care pe stradă sunt lezaţi de comportamentul grupurilor de suporteri ce vin sau pleacă de la stadion. La fel comportamentul unor conducători auto afectează pe cei care fără vină se găsesc în preajma lor. De câte ori şi dumneavoastră, conducători auto sau nu, a trebuit să vă deplasaţi prin mijlocul străzii, trotuarele fiind blocate de maşinile parcate incorect. Zgomotul motoarelor, fumul gros al maşinilor prost reglate, noaptea sirenele alarmelor montate pe mai toate turismele fac viaţa grea şi celor care în fapt nu au o legătură directă cu circulaţia rutieră. Sunt sigur că după acest rezultat dezastruos jucătorii vor declara atunci când vor ieşi din „silentio stampa”: a fost un accident, în fotbal se poate întampla oricui, dar viaţa merge înainte! Adevărat la fotbal! Din păcate unii şoferi implicaţi în accidente rutiere, indiferent că sunt sau nu vinovaţi nu mai pot declara că “viaţa merge mai departe!”. “Lumea e ca un puţ cu două ciuturi; când se urcă cea plină, se coboară cea deşartă”, zice proverbul. Cum ne-ar sta - cu toate relele spuse şi nespuse - să mergem numai pe jos! Cum ar fi miercurile şi sâmbetele noastre fără fotbal? Cum am putea să ne descurcăm fără transporturile rutiere? Cum ar arăta lumea fără liga campionilor sau campionatul mondial? Din fericire şi fotbalul şi transporturile rutiere nu vor dispare niciodată. Important este să ştim cum gestionăm fenomenele, cum putem să ne ferim de excese şi riscuri, cum să echilibrăm şi să controlăm cea ce  este bun şi necesar de cea ce ne este ostil şi defavorabil.

 

Sursă: Psih. Cristian SANDU, Director, Centrul de Psihologie Aplicată – UNTRR





Ultima modificare a paginii: 03.10.2005

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii