Partenerul de drum lung

Cel mai dificil este întotdeauna începutul.

Îmi aduc aminte de vorbele celui mai bun prieten, când s-a însurat!

Entuziasmul iniţial i-a luat minţile şi s-a trezit în mijlocul unor obligaţii cu care nu vroia deloc sa aibă de-a face. Nu ştia ce înseamnă să ai un partener. Îl speria responsabilitatea, iar nevastă-sa, din ce în ce mai plîngăcioasă şi mai arţăgoasă, nu îl ajuta deloc.

Nu erau pregătiţi să se cunoască şi nici să se asculte reciproc.

Nu ştiau ce înseamnă să-ţi pese de celălalt ca să îţi fie bine împreună cu el.

Aşa se face că s-au despărţit curând, cu lecţia învăţată: dacă vrei un partener de drum lung, e nevoie de multă voinţă, de pregătire şi perseverenţă, de luarea în calcul a celor mai neaşteptate situaţii şi a felului în care pot fi depăşite.

Din fericire (pentru că fiecare şi-a învăţat lecţia), dar şi din păcate (pentru că încă mai e mult de învăţat), nici în afaceri lucrurile nu se deosebesc prea mult. Parteneriatul înseamnă asociere în vederea atingerii unor scopuri comune, conlucrare pentru susţinerea intereselor comune, efort, dar şi realizări comune.

Cei mai mulţi şi-au pornit afacerile singuri, rezolvîndu-şi problemele după cum îi tăia capul sau pînă unde îi duceau relaţiile. Nu ne-a educat nimeni pentru supravieţuirea pe piaţă. Nu ne-a învăţat nimeni care e valoarea unui sistem de management profesional şi nici beneficiul unui parteneriat. Nu e vina noastră!

Toate acestea le puteam spune pînă acum, ca o scuză care, oricum, nu foloseşte nimănui la nimic. Toate acestea sunt (sper eu!) istorie.

Important e ce vom face de aici înainte. Decizia e simplă, pentru că nu avem decît două posibilităţi.

Putem să apucăm pe autostrada clar semnalizată, cu risipă de lumini, care ne duce direct la integrarea europeană – asta cu condiţia să fim pregătiţi, fiecare dintre noi şi toţi împreună, pentru normalitate. Pe drumul acesta fiecare face doar ceea ce trebuie şi cum trebuie să facă. Şi toţi ştiu clar ce vor: să ajungă în marea parcare numită Europa, unde veniturile sunt mai mari, viaţa e mai bună şi, parcă, şi oamenii se respectă mai mult între ei.

Desigur, se poate să alegem şi altfel: s-o mai plimbăm un timp prin boscheţi, s-o mai zguduim un timp pe drumurile noastre forestiere, iar dacă i se ia vopseaua – la maşină, despre ea vorbeam! – s-o dăm cu carioca şi să ne păcălim că „merge ş-aşa!”

Alegem întotdeauna singuri.

De fapt, pe fiecare drum important din viaţă, suntem singuri. Doar cei mai norocoşi, mai perseverenţi şi mai pregătiţi dintre noi ştiu să aibă alături, mereu, la bucurie şi la necaz, un partener de drum lung.

Sigur vă spun: în afaceri e exact ca în sex.

Aventura înseamnă senzaţii tari pe termen scurt, iar dacă nu ţi-ai luat suficiente măsuri de protecţie – ferească Dumnezeu! poţi plăti cu viaţa (las la o parte costurile cu tratamentul şi durerile de cap).

Partenerul înseamnă în afară de surpriza continuă a ceva ce cunoşti, siguranţa unui masaj bun cînd te doare spatele, a unei ciorbe calde cînd e nevoie, a unei îmbrăţişări cînd ţi-e greu. Partenerul e ca maşina ta – chiar dacă i se sparge un cauciuc, chiar dacă  trebuie să îi mai schimbi uleiul, te duce sigur la destinaţie.

Relaţia asta, de drum lung, v-o propun cu toată hotărîrea.

Un ziarist a întrebat bărbatul celui mai longeviv cuplu din lume dacă s-a gîndit vreodată la divorţ şi moşul a răspuns: „La crimă m-am gîndit de vreo cîteva ori, la divorţ – niciodată!”