Danemarca: restricții de circulație noi în zonele cu emisii reduse începând cu 01.07.2020
Începând cu 1 iulie 2020, au intrat în vigoare restricții noi în zonele cu emisii reduse în Danemarca.
Astfel, de la 1 iulie vehiculele cu MTMA mai mare de 3,5 tone (autobuze și camioane) care au fost înmatriculate la/ sau după 1 octombrie 2009 trebuie să se înregistreze online pe o platformă pentru a putea conduce în zone cu emisii reduse în Danemarca. Autovehiculele Euro 5 sau EEV sunt exceptate de la această măsură, pot intra în zonele cu emisii reduse fără înregistreze.
În cazul în care camionul sau autobuzul este din altă țară și a fost înmatriculat pentru prima dată înainte de 1 octombrie 2009, trebuie să se înregistreze pe platformă cu documentația care dovedește că are instalat un filtru de particule și/sau norma Euro. De asemenea, a fost eliminată autorizația de emisii reduse și nu va mai fi nevoie de această autorizație pentru a intra în zonele cu emisii reduse.
Înregistrările se pot face aici.
Pentru autovehiculele transport marfă cu MTMA mai mică de 3,5 tone, acestea trebuie să fie înmatriculate la 1 ianuarie 2007 sau după, pentru a putea intra în zonele cu emisii reduse.
În primele trei luni (de la 1 iulie la 31 septembrie) de la intrarea în vigoare a acestei măsuri, nu se vor aplica amenzi pentru neînregistrarea autovehiculului în sistem, dar se va emite un avertisment. Zonele cu emisii reduse sunt în Copenhaga, Frederiksberg, Aalborg, Odense și Aarhus.
De menționat că la 1 ianuarie 2021 vor intra în vigoare restricții suplimentare în zonele menționate mai sus.
Pentru mai multe informații în limba română, click aici
Sursa: ITD