UNTRR


Semifinalele Young European Truck Driver 2014

Scania România organizează semifinalele Young European Truck Driver 2014 astfel:

  • Vineri, 11 aprilie, Scania Cluj
  • Vineri, 18 aprilie, Scania Bucureşti
  • Vineri, 25 aprilie, Scania Bacău

Despre competiţie:

Young European Truck Driver este o competiţie formată dintr-o serie de concursuri unde abilităţile de condus şi cunoştinţele şoferilor sunt supuse unor teste teoretice şi de manevrare. Concursurile au loc la fiecare doi ani începând din 2003 şi până acum au participat peste 200.000 de şoferi profesionişti. În România, competiţia a fost organizată pentru prima oară în 2012 când peste 1500 de şoferi s-au înscris pe website şi peste 600 de persoane au participat la semifinale.

Competiţia din acest an este realizată cu suportul şi susţinerea următorilor parteneri: IFPTR, Schmitz Cargobull, Scania Credit România, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Crucea Roşie şi Poliţia Română - Direcţia Rutieră.

Young European Truck Driver 2014

Mihai Turdean îşi încearcă iar şansele

La doi ani după ce a câştigat trofeul Young European Truck Driver (YETD), concurs organizat de Scania Romania, şi a participat şi la finala din Södertälje (Suedia), Mihai Turdean este gata să reintre în competiţie. Dacă finala românească a câştigat-o fără niciun fel de experienţă ca şofer profesionist, după competiţia din Suedia Mihai a primit o slujbă în cadrul companiei olandeze Vos Logistics, unde are privilegiul de a conduce o Scania R 400. Cei doi ani de experienţă în transport intracomunitar şi participarea la finala suedeză îl recomandă ca un competitor serios pentru noua ediţie YETD, care se va organiza la Cluj, pe 10 şi 11 mai.

Înainte de participarea la Young European Truck Driver (YETD), Mihai Turdean se afla în căutarea unui loc de muncă, fiind refuzat categoric de mai mulţi angajatori din zona Mureşului, chiar şi cu replici de genul "Tu eşti şofer, măi, copile?!". După prezenţa la YETD, tânărul de 23 de ani lucrează pentru compania Vos Logistic, fiind mulţumit de slujba pe care o are. Câştigarea concursului i-a adus, pe lângă şansa de a se angaja, şi notorietate, mai ales în rândul colegilor, fiind numit uneori "Campionul", chiar şi de către şoferii mai experimentaţi, care în general îi privesc cu reticenţă pe cei mai tineri.

"Este un concurs şi un premiu pe care orice tânăr şi l-ar dori în palmares", povesteşte Mihai Turdean, referitor la premiul pe care îl are acasă "pe perete", fiind prea preţios ca să-l poarte în cabina camionului Scania R400 pe care lucrează.

Pe lângă manevrarea eficientă a camionului, abilitate înnăscută pe care a dovedit-o şi în timpul concursului, tânărul se laudă acum şi cu mai multă experienţă în ceea ce priveşte arimarea mărfurilor în remorcă, mai ales că este responsabil pentru bunurile pe care le transportă.

Spania, Franţa, Suedia, Italia sunt doar câteva dintre ţările către care tânărul face frecvent curse. "Nu am avut probleme în nicio ţară. Am fost atent şi nu am luat nici amenzi, nici nu am avut incidente cu camionul", a explicat Mihai Turdean. În plus, munca de şofer profesionist l-a ajutat să-şi consolideze şi cunoştinţele de limba engleză.

Nivelul competiţiei a fost dur, dar este gata să participe din nou

Chiar dacă a fost surprins de nivelul competiţiei YETD din Suedia, Mihai Turdean este pregătit să participe din nou la finala locală ce va avea loc anul acesta, mai ales că a reprezentat o etapă extrem de importantă pentru el, schimbându-i viaţa.

"Mă simt mult mai pregătit, mai ales că am un serviciu stabil şi asta m-a ajutat să acumulez experienţă, pentru că manevrez camionul în fiecare zi".

În cazul în care va trece din nou de etapa locală, "va intra în cantonament" pentru finala din Suedia a YETD, mai ales că experienţa îl ajută şi ştie care sunt cerinţele şi în ce constau probele.

"Am vrut să mă înscriu şi la concursul "Cel mai bun şofer IFPTR", care s-a desfăşurat la Târgu-Mureş în toamna anului trecut, dar am fost plecat în cursă şi nu am reuşit să ajung", a mai spus Mihai Turdean.

Recompensă pentru consum mic

Promovarea de care a avut parte după finala din Suedia i-a umplut de mândrie pe cei apropiaţi şi i-a înmulţit prietenii pe care îi are pe reţeaua de socializare Facebook.

Chiar şi angajatorul său, compania olandeză Vos Logistics, este mândru să aibă un "Campion", aşa cum este numit de colegi, printre angajaţi, la sediu, existând afişe cu performanţele lui.

Deşi a cunoscut oameni importanţi după concurs, Mihai Turdean nu a dorit să profite şi să apeleze la ajutorul lor, preferând să facă totul pe cont propriu. "Am încercat să mă ajut singur", a aşa cum explică acesta.

Deşi nu ştie cât de economic conduce el în comparaţie cu alţi şoferi ai Vos Logistics, Mihai Turdean face eforturi zilnice să meargă cât mai economic, nu numai pentru a câştiga concursul Scania, ci şi pentru a beneficia de prima de 100 de euro pe care compania pentru care lucrează o oferă celor care înregistrează un consum mai mic de 29 l/100 km.





Ultima modificare a paginii: 10.04.2014

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii