UNTRR


Propunerea de Directivă Eurovinieta

Având în vedere solicitarea Direcţiei Transport Rutier referitoare la consultarea celor interesaţi cu privire la propunerile de compromis ale PRES BE a UE privind propunerea de Directivă „Eurovinieta”, vă comunicăm următoarele:

Urmare preluării preşedinţiei UE de către Belgia, care şi-a exprimat foarte clar intenţia de a debloca dezbaterile pe marginea proiectului de Directivă „Eurovinieta”, vă transmitem pe scurt stadiul propunerii de Directivă şi propunerile de compromis ale PRES BE în acest sens.

Discuţiile privind proiectul de Directivă „Eurovinieta” au fost blocate la Consiliul TTE din decembrie 2008, întrucât SM nu au arătat flexibilitate în legătură cu câteva chestiuni sensibile, mai ales cel privind:

  • internalizarea costului de congestii;
  • stabilirea destinaţiei fondurilor colectate (earmarking).

În acest context, trebuie menţionat şi faptul că în 2009 a fost realizat un studiu de către Joint Research Center ca urmare a solicitărilor SM. Acest studiu prezintă impactul directivei pentru o serie de coridoare de transport. Coridoarele au fost selectate de către COM pentru a prezenta implicaţiile proiectului inclusiv pentru statele membre periferice.

În esenţă, principalele concluzii ale studiului sunt următoarele:

  • costul extern mediu se situează între 2,6 şi 5,3 eurocenţi / vehicul / Km;
  • costul de congestie reprezintă în medie între 6% şi 18% (pentru coridoarele lungi, prin prisma faptului acest cost se va percepe doar pentru o mică parte din infrastructura rutieră). Pentru curse mai mici, prin zone congestionate, poate ajunge însă şi la 52%;
  • costul de poluare atmosferică în medie între 73% şi 87% din total;
  • costul de zgomot este reprezintă în general mai puţin de 10%.

Proiectul de directivă este însă cea mai importantă prioritate a PRES BE în domeniul transportului terestru, obiectivul acesteia fiind acela de a obţine un acord cel târziu la nivelul CONS TTE din decembrie 2010, prezentând în acest sens strategia avută în vedere pentru deblocarea dezbaterilor şi pentru obţinerea acordului.

Astfel, într-o primă etapă, va încerca să obţină acordul de principiu al SM privind modul de soluţionare al principalelor elemente controversate: costul extern de congestie şi stabilirea destinaţiei fondurilor colectate (earmarking), iar în cea de-a doua etapă vor reîncepe discuţiile detaliate pe text.

PRES BE propune eliminarea costului de congestie şi eliminarea oricăror obligaţii ale SM privind modul de utilizare a sumelor colectate din internalizarea costurilor externe (earmarking).

Pentru a compensa eliminarea costului de congestie dintre costurile externe, PRES BE propune o mai mare flexibilitate pentru SM în a diferenţia costul de utilizare a infrastructurii, pentru a permite implementarea unor politici locale de combatere a congestiilor de către SM.

Potrivit directivei în vigoare, SM au deja posibilitatea de a diferenţia tariful de trecere (toll), astfel încât tariful pentru perioadele cele mai aglomerate poate fi de două ori mai mare decât tariful din perioadele lipsite de congestii.

Un element esenţial al directivei în vigoare este obligaţia ca această diferenţiere a tarifului de trecere să nu ducă la o creştere a încasărilor pentru administratorul infrastructurii rutiere, faţă de situaţia în care nu se utilizează acest mecanism. Altfel spus, tariful mediu ponderat (weighted average toll) trebuie să rămână acelaşi.

În aceste condiţii, orice creştere a tarifului într-o anumită perioadă orară trebuie compensată printr-o scădere a tarifului în celelalte perioade orare. Limita de diferenţiere existentă în directivă este de 100% (tariful cel mai mare poate fi cu maxim 100% mai mare decât cel mai mic). Fără să fie avansate cifre exacte, PRES BE sugerează o mai mare flexibilitate, deci un procent mai mare de 100%.

Cel de-al doilea element al compromisului propus de PRES BE este eliminarea prevederilor referitoare la destinaţia fondurilor colectate prin aplicarea costurilor externe (eliminarea earmarking).

Cel de-al treilea şi ultimul element al „pachetului” propus de PRES BE este legat de costul de poluare. Propunerea a fost aceea de a permite SM să diferenţieze costul total (cost de infrastructură + cost extern) în funcţie de nivelul de emisii, pentru a crea un stimulent suplimentar pentru operatori să-şi reînnoiască flotele de transport. În plus, vehiculele care îndeplinesc cel mai strict standard de poluare existent la un anumit moment dat, înainte ca acest standard să fie obligatoriu pentru prima înmatriculare, să nu plătească nimic (ex.: până când standardul EURO VI va deveni obligatoriu pentru prima înmatriculare, aceste vehicule nu vor plăti nici un cost de poluare).

Totodată, avem rugămintea ca punctele dumneavoastră de vedere pe marginea propunerilor PRES BE de compromis, să fie transmise prin e-mail sau pe fax 021-337.48.53, până cel târziu vineri 16 iulie 2010, ora 9.00.








Ultima modificare a paginii: 15.07.2010

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii