UNTRR


Comunicat de presă UNTRR, 18.12.2009

UNTRR SOLICITĂ DEBLOCAREA IMEDIATĂ A ELIBERĂRII AUTORIZAŢIILOR AUTO PENTRU TRANSPORTATORI

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită autorităţilor române deblocarea imediată a eliberării autorizaţiilor auto pentru transportatori.

Sistemul de distribuire al autorizaţiilor internaţionale de transport, gestionat de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale - ASSI (fostă IGCTI) prin intermediul site-ului www.autorizatiiauto.ro este suspendat, pentru că această instituţie este în curs de dizolvare. A trecut deja o săptămână de când transportatorii rutieri nu mai primesc autorizaţii auto.

În condiţiile crizei economice actuale, această problemă agravează şi mai mult situaţia transportatorilor români, care nemaiprimind autorizaţii auto îşi pierd clienţii, fiind în imposibilitate de a-şi respecta obligaţiile contractuale.

În prezent există un număr semnificativ de firme de transport cu activitatea blocată, având camioane deja încărcate şi aflate în tranzit spre destinat,ii care necesită autorizaţii.

UNTRR face apel la autorităţile române competente să dispună de urgenţă măsurile necesare pentru începerea imediată a distribuţiei acestor autorizaţii către transportatorii rutieri, astfel încât activitatea acestora să nu fie afectată.


UNTRR - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.








Ultima modificare a paginii: 18.12.2009

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii