UNTRR


Comunicat de presă 03.04.2013: Piaţa liberă – ţintă de pre-aderare la UE, Salarii egale – invenţie post-aderare sau pretext pe timp de criză

03.04.2013

COMUNICAT DE PRESA

Piaţa liberă – ţintă de pre-aderare la UE,
Salarii egale – invenţie post-aderare sau pretext pe timp de criză


Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR consideră că armonizarea condiţiilor sociale Est - Vest din sectorul transporturilor trebuie să  fie un efort comun al întregii familii europene și nu o  barieră în fața ultimilor veniți.
Propunerile politice ale Comisiei Europene pe marginea liberalizării cabotajului în UE au generat dezbateri aprinse la nivel european privind asigurarea condițiilor și oportunităților sociale egale între ţările din Europa de Est şi cele din Vest.

Este evident că în ciuda declarațiilor privind liberalizarea completă a cabotajului (a nu se uita că acesta a fost inventat în UE15),  transportatorii Vestici încearcă să ridice bariere, în principal pentru țările est-europene, plecând de la frica de concurență din partea acestor țări considerate „low cost” şi solicitând armonizarea condițiilor sociale Est - Vest  și apoi liberalizare. Această abordare nu este realistă, având în vedere că țările est europene nu se pot armoniza cu cele vestice atâta timp cât sunt limitate să lucreze pe piețele interne ale acestora. Conform acestei abordări, aderarea Croației la UE ar trebui să fie blocată până când se armonizează singură și apoi poate să adere la UE, pentru a se evita problemele cu care se confruntă în prezent cele 15 vechi state membre UE cu cele 12 noi state membre ale UE.

Țările Europei de Est, precum România, sunt interesate într-o liberalizare imediată a pieței. UNTRR consideră că armonizarea condiţiilor sociale în Est se poate realiza numai printr-o liberalizare completă și imediată a pieţei europene de transport rutier. Aceasta este cea mai rapidă, corectă, transparentă și sănătoasă metodă de armonizare, care în mod natural duce la egalizare rapidă - printr-o creștere a companiilor din Est și, de asemenea, la o diminuare  a creșterii companiilor vestice. Deși această metodă ar putea fi dureroasă, este cea mai sănătoasă pentru că elimină eventualele consecințe negative de mai târziu.

Deschiderea pieței poate avea o contribuție importantă la armonizarea condițiilor sociale între Statele Membre din Est și din Vest.
Problemele actuale ale țărilor Vest europene sunt la mâna angajatorilor și a angajaților din aceste ţări, dar să arăți cu degetul spre Est nu este o soluție, pentru că acest lucru permite uneori structurilor politice de stânga să capitalizeze pe nemulțumirea angajaților vestici, fără a oferi de fapt soluții reale. 
Reamintim că aderarea la UE a țărilor din Est, inclusiv a României, aduce numeroase beneficii companiilor vestice, fiind bine cunoscut  faptul că aceste companii folosesc serviciile firmelor din Est pentru a-și maximiza competitivitatea și profitul, menținând în același timp standardele înalte de profesionalism ale companiilor lor.

O simplă comparație a costurilor de transport între Est şi Vest pentru operarea pe rute din UE 15, evidenţiază avantajul competitiv net al companiilor şi mai ales multinaţionalelor din Vest, care valorifică simultan avantajele specifice operării atât pe pieţele estice cât şi pe cele vestice:
- Structura costurilor de operare este identică atât pentru o companie de transport din Vest cât și pentru una din Est pentru că utilizează aceleași vehicule ale unor mărci produse doar în Europa de Vest, având costuri identice pentru anvelope, combustibil, etc.

o Companiile occidentale au un ușor avantaj competitiv atunci când cumpără camioane, anvelope și asigurări

- Costurile de finanțare a vehiculelor și capitalului reprezintă:

o Un mare avantaj competitiv pentru companiile din Vest care operează pe piețele occidentale mature.
o Un dezavantaj major al piețelor în curs de dezvoltare din Est, care au nevoie de mai multă finanțare. Costurile companiilor din Est pentru finanțarea vehiculelor și a operațiunilor sunt de două ori mai mari (<6% dobândă) decât cele ale companiilor occidentale (≤ 3% dobândă), anulând aproape orice avantaj legat de costul forței de muncă estice.

- Plata conducătorilor auto profesioniști:

o Considerată un avantaj competitiv al Europei de Est, acest avantaj se diminuează pentru companiile de Est din cauza tendinței de creștere a salariului minim în aceste economii și, de asemenea, ca urmare a fiscalității mai ridicate (de exemplu, începând cu 1 februarie 2013, noile modificări ale Codului Fiscal din România prevăd creșterea salariului minim în România și impozitarea diurnei).
o Un mare avantaj al companiilor din Vest care operează în Europa de Est: prin subcontractarea companiilor sau a conducătorilor auto din Est, aceste companii vestice satisfac cerințele clienților lor maximizându-şi profitul şi beneficiind atât de avantajul costurilor mai ieftine de finanțare ale Europei de Vest, cât și de avantajul competitiv al forței de muncă estice. Companiile multinaționale occidentale sunt cele care folosesc cel mai frecvent conducători auto din Europa de Est pentru operațiunile de transport în cadrul UE.

În fața acestor abordări diferite între Est şi Vest asupra accesului la piața de transport rutier de marfă în UE, este important să se ajungă la un echilibru prin armonizarea condițiilor de operare, însă printr-un efort comun al întregii familii europene și nu prin impunerea de  bariere în fața ultimilor veniți.
UNTRR consideră că nu ar trebui să se facă niciun pas înapoi. Dacă nu se doreşte un pas mare înainte, atunci ar trebui să se facă un pas mic înainte. UNTRR alături de alte asociaţii profesionale şi autorităţi din Europa de Est (Polonia, Ungaria, Estonia, Cehia, Slovacia) sprijină pachetul politic nr. 1 propus de Comisia Europeana - Deschiderea cabotajului fără extensie de timp (eliminarea numărului de 3 curse în intervalul unei săptămâni).

*  *  *

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.





Ultima modificare a paginii: 03.04.2013

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii