UNTRR


COMUNICAT DE PRESĂ UNTRR, 14.06.2018: Plenul Parlamentului European votează astăzi, 14.06.2018 la Strasbourg elementele cheie ale pachetului mobilitate pentru viitorul transportatorilor rutieri români în UE

14.06.2018

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Plenul Parlamentului European votează astăzi, 14.06.2018 la Strasbourg elementele cheie ale pachetului mobilitate pentru viitorul transportatorilor rutieri români în UE

 

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România urmărește cu îngrijorare ultimele evoluții privind pachetul mobilitate în cadrul  Parlamentului European (PE). Plenul PE votează astăzi, 14.06.2018 la Strasbourg, rapoartele pe marginea celor mai importante elemente ale pachetului mobilitate, adoptate în data de 04.06.2018 de către Comisia de Transport și Turism (TRAN) a PE. Deși anunțat inițial pentru luna iulie 2018, votul plenului Parlamentului European va decide astăzi dacă mandatul de negociere al PE privind pachetul mobilitate va fi reprezentat de rapoartele TRAN privind excluderea transportului rutier internațional de la directiva detașării, restricționarea cabotajului cu întoarcerea acasă a vehiculelor, derogarea pentru efectuarea odihnei săptămânale în cabină și perioada de referință de 3 săptămâni pentru întoarcerea acasă a șoferilor.

Votul de astăzi al Eurodeputaților români în plenul Parlamentului European pe marginea pachetului mobilitate 1 are o importanța  crucială pentru viitorul transportatorilor rutieri români în UE! UNTRR a solicitat tuturor Eurodeputaților români să apere interesul industriei de transport rutier din România și să participe activ la procesul decizional din plenul Parlamentului European privind pachetul mobilitate.

Principalele solicitări UNTRR privind votul de astăzi al Eurodeputaților români pe marginea pachetulului mobilitate:

  • Raportul TRAN referitor la Lex Specialis pentru aplicarea directivei detașării în transporturile rutiere, respectiv excluderea transportului rutier internațional de la regulile detașării VOT DE SUSȚINERE
  • Raportul TRAN referitor la revizuirea Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere și de odihnã, respectiv:
    • Perioada de repaus săptămânal normal poate fi efectuată în cabina camionului, dar numai atunci când camionul se află într-o parcare sigură și securizată VOT DE SUSȚINERE
    • Întoarcerea acasă la 3 săptămâni sau odihnă într-o altă locație aleasă de șofer – PROPUNERE DE MODIFICARE: perioada de referință de 8 săptămâni pentru întoarcerea acasă a șoferilor, conform prevederilor Codului Muncii din România (60 de zile delegare) și având în vedere nevoile reale ale transportatorilor rutieri din România, țară periferică UE
  • Raportul TRAN referitor la Modificarea Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie și a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piața de transport rutier de marfă VOT DE RESPINGERE PENTRU:
    • limitarea la 48 h de cabotaj per Stat Membru, urmate de o interdicție de 72 hpână la începerea altui cabotaj în acel Stat Membru - INACCEPTABIL, pachetul mobilitate trebuie să continue liberalizarea pieței transportului rutier de marfă și să nu introducă condiții mai restrictive decât prevederile actuale ale Regulamentului 1072/2009 cu privire la cabotaj
    • “întoacerea acasă a vehiculelor”, respectiv prevederea că începerea unei noi operațiuni de cabotaj va fi permisă numai după revenirea camionului în statul membru de înregistrare - INACCEPTABIL
    • criteriul propus de TRAN privind “frecvența de încărcare și descărcare a mărfurilor în țara de înmatriculare”, pentru a evalua că firma de transport nu este “cutie poștală” – INACCEPTABIL pentru operatorii români de transport rutier internațional, acesta fiind o nouă măsură de a impune “întoarcerea acasă a vehiculelor”

Urmăriți old.untrr.ro  și pagina de Facebook UNTRR pentru a afla rezultatul votului din plenul Parlamentului European.

* * *

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.

 





Ultima modificare a paginii: 14.06.2018

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii