UNTRR


COMUNICAT DE PRESĂ UNTRR, 02.09.2016: ASF prejudiciază dezvoltarea economică a României

02.09.2016


COMUNICAT DE PRESĂ


ASF prejudiciază dezvoltarea economică a României

UNTRR reiterează faptul că în România astăzi asigurarea RCA este plătită în cazul camioanelor, autobuzelor și al autovehiculelor comerciale, de către firmele de transport și nu de șoferii acestora.

Este incredibil de dezamăgitor că anumiți reprezentanți ai presei nu văd problemele reale ale operatorilor de transport rutier și nu au în vedere zecile de întâlniri cu ASF, cu reprezentanții firmelor de asigurări, atât înainte de protestele din decembrie 2015 pe tema RCA la autovehicule comerciale, cât și în 2016 până în prezent.

De ce ar protesta firmele de transport rutier împotriva prețului RCA dacă doar 1% ar avea valori de peste 22.000 lei?

De ce nu se plafonează RCA la autovehiculele comerciale la maximum 5.000 lei, dacă așa cum susțin anumite voci din media, asta ar fi valoarea pe care o plătesc majoritatea firmelor de transport?

Până și în ultimele date ASF indică faptul că 88% din polițele încheiate în luna iulie pentru autovehiculele de peste 16 tone au obținut tarife de peste 5.000 de lei, astfel nu înțelegem cum cineva poate susține că majoritatea polițelor RCA încheiate sunt sub tariful de 5.000 de lei!?

Reamintim că în 2012 un RCA pentru un camion costa câteva sute de euro, iar tarifele au crescut la 1.000 de euro în 2014, la 3.500 euro la final de 2015 și, în pofida sesizărilor și dialogului cu autorități și asigurători, asigurarea RCA pentru camioane a ajuns să coste peste 22.000 lei la clasa B0 după iulie 2016!!!

La taxiuri asigurarea RCA a ajuns la 3.800 lei pe an pentru un Logan! După alegeri și persoanele fizice vor plăti aceleași sume, dar ASF o sa le spună "plătiți mai puțin ca oricând" !

Reamintim că:

-    ASF refuză să publice raportul firmei de consultanță Milliman,

-    ASF nu răspunde  la cele 13 întrebări adresate in mod public de la începutul acestui an de catre industria transporturilor din Romania,

-    deși din decembrie 2015 până în prezent, ASF susține că face demersuri pentru un mai bun control al pieței RCA și încearcă să se blindeze cu tot felul de documente irelevante în acest sens, prețurile RCA continuă să crească vertiginos la B0 pentru autovehiculele comerciale - pentru că RCA este OBLIGATORIU, iar transportatorii nu pot funcționa legal fără RCA.

Cum se explică faptul că de la un RCA de 7.300 lei pentru Bonus 2 în iulie 2015, un RCA pentru același autovehicul ajunge pentru Bonus 4 la peste 17.000 lei!!

În condițiile în care bonusul avansează, prețul RCA în loc să scadă, crește de 2,5 ori!

Care este explicatia ASF? Care este motivația Consiliului Concurenței de a nu interveni într-o astfel de situație? Pentru un autovehicul care nu a produs nicio daună timp de 12 luni, în mod ipocrit i se consideră o clasă de bonus superioară, în condițiie în care i se oferă obligația de a plăti mai mult decât dublu! Consiliul Concurenței nu observă aceste creșteri la același nivel minim al tuturor jucătorilor din piața de asigurări? Ce are de câștigat Consiliul Concurenței?

Ce autoritate este ASF, dacă nu poate controla piața de asigurări? Care este scopul unei astfel de "autorități"?

Dacă în România asta este normalitatea pe care o oferă autoritățile, mediul politic susținut și de o parte din mass-media, înseamnă că România nu are viitor, iar populația și agenții economici sunt împinși în epoca sclavagismului în care au dreptul să aibă doar obligații.

Este regretabil că în loc ca autoritățile să fie parteneri pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România, sprijină punctual grupuri de interese care pentru profitul propriu sacrifică dezvoltarea economică a României.

Prejudiciul creat în acest mod pare să nu fie de interes pentru autorități și politicienii actuali deopotrivă, deoarece nota de plată va veni în primul rând firmelor cu capital românesc și altor politicieni aleși și autorități desemnate, care chiar dacă vor fi reprezentate de aceeași oameni vor găsi explicații de ce nu au acționat la timp.

Se confirmă astfel încă o dată că România a derapat serios de la valorile democratice și că mediul politic ”ales” nu reprezintă interesele mediului de afaceri în general și ale cetățenilor, ci creează sisteme de oprimare economică ale agenților economici spre profitul uriaș ai unor prieteni probabil finanțatori, prejudiciind România de o dezvoltare economică normală.

Solicităm Parlamentului României să verifice dacă ASF și-a îndeplinit rolul de autoritate de supraveghere !

Solicităm intervenția de urgență a Guvernului României înainte ca lipsa de măsuri din partea ASF în privința situației RCA să conducă la situații nefaste ireversibile !!

* * *


Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.





Ultima modificare a paginii: 02.09.2016

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii