UNTRR


COMUNICAT DE PRESĂ, 31.01.2019: Noile Norme privind transporturile agabaritice au fost modificate și completate conform propunerilor UNTRR

31.01.2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Noile Norme privind transporturile agabaritice au fost modificate și completate conform propunerilor UNTRR

 

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR salută intrarea în vigoare a noilor Norme privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu mase și/sau dimensiuni ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Modificarea și completarea normelor privind transportul agabaritic era necesară întrucât de la intrarea în vigoare a  Legii 198/2015 de modificare a OG 43/1997 privind regimul drumurilor au trecut 4 ani iar normele vechi erau perimate, lăsând loc la interpretări de aplicare.

Normele au fost aprobate printr-un Ordin comun a trei ministere (Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Afacerilor Interne).

Având în vedere că o parte din membrii UNTRR efectuează transporturi agabaritice și erau direct afectați de lipsa Normelor de aplicare a Legii 198/2015, UNTRR a solicitat autorităților elaborarea unui nou act care să reglementeze fără echivoc noile prevederi legislative.

UNTRR a făcut parte din grupul de lucru privind regimul drumurilor încă din 2015, însă  proiectul de Norme a fost elaborat și publicat de reprezentanții Ministerului Transporturilor abia în data de 19 aprilie 2018. Ca asociație reprezentativă la nivel național, UNTRR a solicitat constituirea unei subcomisii de specialitate în cadrul Comisiei de Dialog Social în care normele să fie dezbătute de specialiști altfel încât aplicarea acestora să fie facilă și în concordanță cu legislația Uniunii Europene

Propunerile UNTRR pentru îmbunătățirea proiectului de Ordin în marea lor majoritate au fost considerate viabile și se regăsesc în cadrul Normelor aprobate și publicate în Monitorul Oficial.

Printre reglementările propuse de UNTRR introduse în document și care vin în sprijinul operatorilor economici specializați în transportul rutier agabaritic se află și cele legate de semnalizarea vehiculelor destinate din construcție transportului de autoturisme, care sunt exceptate de la afișarea panourilor suplimentare pentru transportoare. Anul trecut foarte multe firme specializate au primit amenzi pentru lipsa acestui panou suplimentar. În UE această reglementare nu există. De asemenea, în cazul vehiculelor cu platforme extensibile s-a hotărât  ca dimensiunea maximă a vehiculului în stare extinsă să fie considerată dimensiunea constructivă

Alte reglementări conținute de actul legislativ se referă la:

  • pregătirea conducătorul auto care efectuează transporturi agabaritice, pe teritoriul României și care trebuie să dețină cunoștințe minime de limba română. Această reglementare este identică cu cea din legislația Germaniei, unde șoferii români nu pot efectua transporturi agabaritice dacă nu cunosc limba germană.
  • emiterea autorizației speciale de transport-AST de către CNAIR - S.A. pentru alte drumuri decât cele de interes național
  • prelungirea valabilitățiiși termenele de eliberarea a AST
  • condiții de întocmire a proiectului de transport
  • condiții de întocmire a studiului de traseu

La nivel național, considerăm că în acest moment legislația din România privind transporturile rutiere agabaritice respectă aproape în totalitate normele europene.

***

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.

 

 





Ultima modificare a paginii: 31.01.2019

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii