UNTRR


COMUNICAT DE PRESĂ, 29.03.2018: UNTRR salută deschiderea Guvernului, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice pentru recuperarea unei părți din supraacciza la motorină pentru firmele de transport rutier și solicită ca procedura de rambursare să fie una rapidă, facilă și modernă

29.03.2018

COMUNICAT DE PRESĂ

UNTRR salută deschiderea Guvernului, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice pentru recuperarea unei părți din supraacciza la motorină pentru firmele de transport rutier și solicită ca procedura de rambursare să fie una rapidă, facilă și modernă

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salută deschiderea Guvernului României pentru consultări și elaborarea unui act normativ cu privire la recuperarea supraaccizei la motorină pentru firmele de transport rutier, prin păstrarea raportului existent în precedenta schemă de rambursare, de 57% (4 eurocenți/litru din 7 eurocenți/litru), respectiv, în prezent, 18,3 bani/litru din 32 bani/litru.

UNTRR a avut în data de 05.09.2017 o întâlnire cu Prim-Ministrul, Mihai Tudose, și Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, pe tema impactului majorării accizei la carburanți și soluții posibile de recuperare a acesteia pentru transportatorii rutieri.

În data de 05.10.2017 a avut loc o nouă întâlnire la sediul Guvernului pentru a se analiza impactul creșterii accizei și a prețului petrolului asupra prețului motorinei, prin analiza comparativă a prețurilor de la finalul lunii august  (29 august) și începutul lunii octombrie (3 octombrie).

Având în vedere că majorarea accizei a avut un impact semnificativ în creșterea prețurilor la carburanți, Guvernul a confirmat deschiderea ca o parte din supraacciza la carburanți să fie rambursată transportatorilor rutieri.

În acest sens, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai UNTRR, Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerului Transporturilor (MT), Autorității Rutiere Române (ARR) și Consiliului Concurenței pentru elaborarea unei noi scheme de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri.

În data de 28 decembrie 2017, Prim-Ministrul, Mihai Tudose, Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, și Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, au semnat un Memorandum cu tema ”continuarea aplicării schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 537/2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor”.

Începând cu luna ianuarie 2018, Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, cu sprijinul Prim-Ministrului, Viorica Dăncilă, au continuat demersul precedent, de modificare a Codului Fiscal și elaborare a unui act normativ cu privire la recuperarea accizei la motorină pentru firmele de transport rutier.

Pe această cale, UNTRR apreciază implicarea Guvernului, Ministerului Transporturilor și Ministerului Finanțelor Publice pentru că au răspuns solicitărilor noastre, în condițiile în care industria de transport rutier are o contribuție semnificativă în PIB.

În continuare, UNTRR solicită Guvernului României să publice Hotărârea de Guvern privind condițiile, procedura și termenele de restituire a supraaccizei, astfel încât procedura de rambursare a accizei suplimentare să fie una rapidă, facilă și modernă.

* * *

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane. 

 





Ultima modificare a paginii: 29.03.2018

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii