COMUNICAT DE PRESĂ, 21.04.2020: UNTRR solicită Poliției de Frontieră Române și Direcției de Sănătate Publică (DSP) să utilizeze formularul transmis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone conform Ordonanței Militare nr. 7 din 04.04.2020
21.04.2020
Comunicat de presă
UNTRR solicită Poliției de Frontieră Române și Direcției de Sănătate Publică (DSP) să utilizeze formularul transmis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone conform Ordonanței Militare nr. 7 din 04.04.2020
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Poliției de Frontieră Române și Direcției de Sănătate Publică (DSP) să utilizeze formularul transmis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone conform Ordonanței Militare nr. 7 din 04.04.2020. În prezent, Poliția de Frontieră Română și DSP utilizează un formular vechi care se află și pe site-ul Poliției de Frontieră.
Conform Art. 12 din Ordonanța Militară nr. 7 din 04.04.2020: ”La intrarea în România, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere, al cărei model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse. Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19”. De asemenea, la Art. 19 se menționează clar că: ”Prevederile art. 4 din Ordonanța militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, își încetează aplicabilitatea”, adică articolul referitor la opțiunea de carantinare/izolare a conducătorilor auto în perioada dintre curse.
În data de 05.04.2020, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a elaborat Formularul – Declarație pentru conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone în care au fost eliminate opțiunile de izolare/carantinare, conform Art. 12 din Ordonanța Militară nr. 7 din 04.04.2020, conform anexei 1.
Având în vedere că, până în prezent, Poliția de Frontieră Română utilizează același formular dinaintea intrării în vigoare a Ordonanței Militare nr.7/2020 (anexa 2), UNTRR solicită schimbarea formularului de pe site-ul www.politiadefrontiera.ro și utilizarea celui elaborat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor la intrarea în România a conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone.
***
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizație profesională și patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern și internațional, înregistrând de la înființare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne și internaționale de marfă și persoane.