COMUNICAT DE PRESĂ, 14.02.2018: Transportatorii rutieri din România își pot recupera daunele provocate de ”cartelul camioanelor” pe www.cartelcamioane.ro
14.02.2017
Comunicat de presă
Transportatorii rutieri din România își pot recupera daunele provocate de ”cartelul camioanelor” pe www.cartelcamioane.ro
Furnizorul de servicii legale Financialright Claims GmbH a depus la finalul anului trecut o plângere la instanța din Munchen in care solicită despăgubiri în numele a peste 3.200 de companii de transport rutier din 9 țări, cu peste 85.000 de camioane, împotriva așa numitului ”cartel al camioanelor”.
Acțiunea în instanță este asigurată de casa de avocatură Hausfeld Rechtsanwälte LLP, una dintre cele mai mari firme de avocatură din Europa și SUA specializată în dreptul concurenței.
La data de 19 iulie 2016, Comisia Europeană a aplicat o amendă principalilor producători de camioane, deoarece Daimler (Mercedes-Benz), Volvo/Renault, Iveco, MAN și DAF au fost găsiți vinovați de constituirea unui cartel între anii 1997 și 2011, în vederea stabilirii ilegale a prețurilor pentru camioanele medii și mari (pentru mai multe detalii click aici ). La data de 27 septembrie 2017, Comisia a mai aplicat o amendă unui alt producător de camioane, Scania, pentru participarea la cartelul mai sus menționat (pentru mai multe detalii click aici ). Amenzile totale s-au ridicat la 3,7 miliarde de euro.
Astfel, transportatorii rutieri români care au achiziționat camioane noi, inclusiv prin leasing, își pot recupera daunele provocate de ”cartelul camioanelor” prin intermediul Financialright Claims GmbH, accesând platforma www.cartelcamioane.ro . Data limită pentru înregistrare este 31 mai 2018 și pot fi înscrise numai camioanele care au fost înmatriculate începând cu ianuarie 2003.
Daunele totale, inclusiv dobânzi, sunt de așteptat să se ridice la peste 1 miliard de euro.
Pentru transportatorii rutieri din România, acțiunea juridică va avea loc în Germania, unde legislația este prietenoasă cu firmele afectate de înțelegerile de tip cartel. Totodată, spre deosebire de instanțele din Olanda sau Marea Britanie, instanța din Germania ar putea aplica legislația germană și firmelor românești care solicită despăgubiri în urma cartelului de camioane. Instanțele din Olanda sau Marea Britanie ar putea solicita ca legislația românească să se aplice în acest caz, iar în România nu există un cadru legal bine definit pentru cazuri de tip cartel, astfel încât nici instanțele nu au suficientă experiență în aceste cazuri.
Totodată, începând cu luna februarie 2018 vor avea loc mai multe întâlniri cu reprezentanții casei de avocatură Hausfeld din Germania, cea care va reprezenta interesele transportatorilor rutieri în cadrul acțiunii juridice, pentru a explica mai bine detaliile acestui demers. Au fost stabilite următoarele întâlniri, iar lista se va actualiza în perioada următoare:
Timișoara, 20 februarie, ora 11:00 – Hotel Timișoara,
Arad, 20 februarie, ora 16:00 – Hotel Best Western Central
Oradea, 21 februarie, ora 11:00 – Hotel Continental Forum
Iași, 6 martie, ora 11:00 – Hotel Ramada
Suceava, 7 martie, ora 09:30 – Hotel Bucovina
Constanța, 19 martie, ora 11:00 – Hotel Iaki
Galați, 20 martie, ora 11:00 – Hotel Vega
Mai multe detalii pe old.untrr.ro si www.cartelcamioane.ro