UNTRR


Indicii Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere - IRU pentru transportul rutier confirmă revenirea economiei globale

Indicii IRU pentru transportul rutier evidenţiază ritmurile de revenire diferite din 63 de ţări* din toată lumea.

Comunicat de presă IRU - 6 ianuarie 2014

Geneva – Indicii IRU pentru transportul rutier arată că după dubla şi profunda recesiune care a afectat Europa în 2008 şi 2012, creşterea economică pare să revină treptat, aşa cum reiese din creşterea modestă, de 0,4%, în tone transportate la finele lui 2013.

Jens Hugel, ?eful Dezvoltării Sustenabile din cadrul IRU, a subliniat: ”O analiză detaliată a ultimelor cifre economice arată că există o tendinţă generală de creştere în Europa. Cu toate acestea, Europa este în continuare depăşită de ţările BRIC şi TRACECA, unde se înregistrează performanţe superioare în privinţa volumelor de marfă transportată în 2013 tendinţa care probabil va fi continuată şi în 2014”.

Operatorii de transport rutier din ţările BRIC şi TRACECA au operat volume de transport cu 5,1% şi, respectiv, 3,4% mai mari comparativ cu operatorii europeni. Se aşteaptă ca aceste niveluri să crească la 5% şi, respectiv, 3,7% în 2014, în timp ce volumele de mărfuri transportate în UE se vor majora doar cu 1,3%”.

Guvernele ţărilor BRIC şi TRACECA înţeleg foarte bine că inovarea sistemică şi investiţiile în transportul rutier eficient sunt esenţiale în antrenarea creşterii economice.

Ei urmează să consolideze acest succes prin punerea în practică a instrumentelor de facilitare aplicate şi testate ale comerţului şi transporturilor în plan multilateral cum ar fi Armonizarea ONU şi Convenţiile TIR, asigurându-se un transport internaţional multimodal eficient şi sigur” a concluzionat dl. Hugel.

  • * Ţări avute în vedere de Indicii IRU pentru Transportul Rutier prin care se monitorizează creşterea PIB-ului, volumele de mărfuri transportate pe şosele şi înscrierile în circulaţie de vehicule noi.
  • ** Ţările BRIC: Brazilia, Rusia, India, China.
  • *** Ţările TRACECA: Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, România, Tadjikistan, Turcia, Ucraina, Uzbekistan




Ultima modificare a paginii: 20.02.2014

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii