Comunicat de presă comun IRU-ETOA-ECTAA din data de 20 ianuarie 2009
Acordul industriei europeane de transport cu privire la regulile UE asupra drepturilor pasagerilor
ECTAA, ETOA şi IRU adoptă o poziţie comună pentru reguli mai practice şi mai adaptate privind drepturile pasagerilor în serviciile UE de transport cu autobuze şi autocare.
Bruxelles - ECTAA, ETOA şi IRU*, cele trei asociaţii reprezentând operatorii europeni de tururi, agenţii de călătorie şi operatorii de autobuze şi autocare, au adoptat o poziţie comună evidenţiind importanţa deosebită a unor reguli europene echilibrate, care să reflecte atât preocupările operatorilor cât şi ale clienţilor. Acordul asupra acestei poziţii comune a fost exprimat înaintea dezbaterii Consiliului şi Parlamentului asupra propunerii recente a Comisiei referitoare la drepturile pasagerilor în transportul cu autobuze şi autocare în Uniunea Europeană. Industria europeană de călătorii solicită instituţiilor europene să realizeze o evaluare riguroasă a impactului totalităţii costurilor implicate în urma implementării regulilor propuse, pentru a garanta informarea corespunzătoare a dezbaterilor şi procesului decizional.
Akis Kelepeshis, Presedintele ECTAA, a spus: "Sprijinim propunerea prin care se vor introduce drepturi pentru pasagerii de autobuze şi autocare care să fie similare cu cele acordate în alte moduri de transport. Cu toate acestea, regimul de responsabilitate prevăzut ar avea un impact negativ disproporţionat mai ales asupra operatorilor de autobuze şi autocare mici şi mijlocii, care se vor confrunta cu costuri de asigurare şi cu o expunere financiară ruinatoare.
Tom Jenkins, Director executiv ETOA, a spus: "Bineînţeles că dorim siguranţă. Bineînţeles că dorim compensarea clienţilor noştri în eventualitatea nedorită a unui accident. Însă competitivitatea Europei ca destinaţie este dependentă de atractivitatea serviciilor. Nimic nu este mai puţin atractiv decât o industrie supra-reglementată. Impunerea unor taxe financiare şi administrative imense asupra micilor operatori de autocare este chiar o astfel de supra-reglementare."
Graham Smith, Vicepreşedinte IRU, a spus: "Industria europeană de autobuze şi autocare nu poate decât să salute reguli fezabile, adaptate structurii industriei. Solicităm legiuitorului UE să îşi ia timpul necesar pentru a realiza o evaluare de impact adecvată şi pentru a clarifica textul, pentru a evita consecinţele potenţiale dezastruase atât pentru operatori cât şi pentru clienţi."
*) Asociaţia Europeană a Agenţilor de Călătorii şi Operatorilor de Tururi (ECTAA) este vocea agenţilor de călătorie şi operatorilor de tururi europeni. Aceasta reuneşte asociaţii ale agenţilor de călătorie şi operatorilor de tururi din 26 State Membre UE, din 2 ţări candidate la UE ca şi din Elveţia şi Norvegia.
Asociaţia Operatorilor de Tururi Europeni (ETOA) oferă reprezentare la nivel european pentru interesele operatorilor de tururi din şi către UE, a agenţilor de vânzare şi a furnizorilor lor europeni. Astăzi, ETOA este vocea agenţilor de călătorie către Europa, având peste 400 membri.
Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU), prin asociaţiile sale naţionale, reprezintă întreaga industrie a transporturilor rutiere din toata lumea. IRU reprezintă operatorii de autocare, taxiuri şi camioane, de la cei cu mari flote de transport până la şoferii independenţi.
Contacte de presă:
- ECTAA, Paolina Marone, +32 (0)2 644 34 50,
- ETOA, David Tarsh, +44 (0)20 7602 5262,
- IRU, Juliette Ebélé, +41 22 918 27 07,