UNTRR


Comisia mixtă TR-RO s-a întâlnit, fără niciun rezultat pozitiv pentru România! Românii au rămas fără autorizaţii „terţă ţară” de Turcia la mijlocul anului, epuizând tot contingentul pe 2012!

Comisia mixtă TR-RO s-a întâlnit, fără niciun rezultat pozitiv pentru România! Românii au rămas fără autorizaţii „terţă ţară” de Turcia la mijlocul anului, epuizând tot contingentul pe 2012!

 

In 19-20 Iunie a avut loc la Izmir, Comisia mixtă pentru transporturi rutiere dintre Turcia şi România.

Pentru partea română a fost o ocazie bună de a solicita dublarea contingentului de autorizaţii de terţă ţară pentru anul 2012, de la 3.000 la 6.000 şi înmânarea pe loc a 500 bucăţi, având în vedere că tot contingentul de 3.000 de autorizaţii terţă ţară pentru Turcia, alocat României, a fost epuizat încă din 11.06.2012.

Partea turcă s-a dovedit extrem de rigidă în negociere, bazată pe enunţul "Turcia este liderul din zonă", "Turcia este o ţară puternică", etc. astfel încât oficialii turci au refuzat să mai "taie o felie din tortul transportatorilor turci" în favoarea celor români, astfel că nu au fost de acord să ofere mai mult de 1.000 de terţe românilor pentru 2012, punând o serie de condiţii părţii române - acordarea a 4.000 de autorizaţii de tranzit scutit universal pentru utilizarea RO-RO şi suplimentarea cu 3.000 de autorizaţii de tranzit minim euro 3.

Ce au avut şi ce au folosit:

Turcii au avut ca şi contingent (nemodificat din 2008, când partea română a majorat contingentul total cu peste 33% pentru partea turcă, în ciuda opoziţiei UNTRR) din partea României 18.000 tranzit fără plata universal şi le-au folosit 100% (autorizaţii utilizabile cu orice nivel de emisii al camioanelor), 7.000 tranzit fără plată pentru camioane minim euro 3 şi le-au folosit 100%, 23.000 de autorizaţii cu plată a 100 Euro/36 ore din care au folosit 54%.

Turcii au mai beneficiat de o suplimentare de 3.500 de autorizaţii de tranzit scutite în 2011, utilizate integral şi de 4.000 de autorizaţii de tranzit fără plată universale pentru utilizarea RO-RO pe relaţia Istanbul - Constanţa, linie operată de UN.RO-RO cu vasul Audacia sub pavilion italian - Grimaldi, cu o frecvenţă de 3 curse/săptămână, capacitatea vasului fiind de 140 de vehicule articulate (tractor cu semiremorcă), în prezent fiind utilizat la 40-70% din capacitate. Autorizaţiile RO-RO acordate turcilor au fost utilizate parţial, linia începând să opereze din octombrie 2011.

Turcii au avut 32.500 de tranzit scutite în 2011 şi 23.000 cu plată de 100 euro/36 ore (au dreptul la autorizaţii cu plată în frontieră nelimitat pentru 1.200 euro/autorizaţie).
Turcia nu are protocolate autorizaţii de terţă ţară din partea României.

Partea română au avut ca şi contingent (tot nemodificat din 2008), 13.000 de tranzit universale fără plată, 7.000 de tranzit fără plată minim euro 3, şi 3000 autorizaţii de terţă ţară.

Din totalul de 20.000 de autorizaţii de tranzit disponibile, partea română a folosit sub 600 de bucăţi! Adică 3%!!!

Partea română a beneficiat de o suplimentare de 1.500 de autorizaţii de terţă ţara pentru 2011.

Lucrările Comisiei mixte s-au terminat fără încheierea unui protocol scris, partea turcă refuzând orice altă variantă sau propunere decât cea făcuta de ea. Practic nu a fost o negociere ci o dorinţă de manifestare de forţă din partea Turciei "Ori acceptaţi ce vă dăm noi în condiţiile noastre, ori nu vă dăm nimic şi nu semnăm nimic!" Atitudinea ostilă a existat din partea oficialilor turci de la începutul şedinţei.

Astăzi transportatorii români sunt în mare dificultate până la soluţionarea problemei la nivel superior de către miniştrii secretari de stat sau chiar de către miniştrii transporturilor din cele două ţări.

Transportatorii turci nu au nici o problemă, stocul de autorizaţii acordat de România fiind suficient pentru 2012!

Puterea de negociere a părţii române este scăzută în special datorită controlului slab efectuat de CNADNR în punctele de trecere a frontierelor ale autorizaţiilor transportatorilor turci. Transportatorii turci salvează autorizaţiile de tranzit plătind zece euro la intrare şi zece euro la ieşire controlului CNADNR şi reuşind să folosească chiar un an de zile o autorizaţie de tranzit alocată unui camion.

Transportatorii turci iau marfa din România pentru alte ţări terţe din afara UE, fără să aibă acest drept legal - de aceea pentru aceste situaţii se pare că "plătesc" mai mult la CNADNR - 200-300 Euro/cursă.

In aceste condiţii turcii nu au nevoie de mai nimic oficial de la MTI din RO, pentru că se descurcă pe teren, la nivelul de jos.

Românii nu pot face acelaşi lucru în Turcia, unde controlul autorizaţiilor este sever şi nu poţi face mai multe curse cu aceeaşi autorizaţie - nu vorbim să o foloseşti un an - ca pe CEMT, aşa cum fac turcii în România.

In acest fel România îşi pierde puterea de negociere la masa oficială, iar pentru transportatorii români o cale alternativă nu există.

Turcii încearcă să găsească alternative la limitările impuse de Bulgaria - număr limitat de autorizaţii, toate cu plată! 

Deşi poziţia României faţă de Turci este similară cu cea avută de Ungaria faţă de România înainte de intrarea noastră în UE, se pare că România nu o poate folosi pentru că baza e putredă, lipsa controlului autorizaţiilor la frontiera de către CNADNR subminează atât interesele transportatorilor Români, cât şi ale statului român şi ale MTI în  mod grav.

UNTRR sprijină poziţia MTI şi solicită ministrului transporturilor să apere interesele MTI şi ale transportatorilor rutieri din România, şi să facă de urgenţă demersurile necesare pentru corectarea de urgenţă a acestei situaţii neobişnuit de grave şi de netolerat!





Ultima modificare a paginii: 13.07.2012

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii