UNTRR


Brexit: Comisia Europeană anunță un acord privind Brexit și recomandă Consiliului European să îl susțină

Comisia Europeană (CE) a recomandat astăzi, 17.10.2019, Consiliului European (articolul 50) să aprobe acordul încheiat la nivel de negocieri privind retragerea Marii Britanii din UE, inclusiv un Protocol revizuit în privința Irlandei / Irlandei de Nord și să susțină o Declarație politică revizuită privind cadrul viitoarei relații dintre UE și Marea Britanie, potrivit unui comunicat transmis de CE. De asemenea, Comisia recomandă Parlamentului European să își dea consimțământul pentru acest acord.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat: „Acest acord este un compromis corect între UE și Marea Britanie. Este o dovadă a angajamentului și a voinței ambelor părți de a face ceea ce este mai bun pentru cetățenii UE și ai Marii Britanii. Avem acum un protocol nou convenit, care protejează pacea și stabilitatea pe insula Irlandei și apără pe deplin piața noastră unică. Sper că acum oferi vom certitudinea pe care o merită cetățenii și companiile noastre”.

Michel Barnier, negociatorul șef al Comisiei Europene, a declarat: „Am avut discuții dificile zilele trecute. Am reușit să găsim soluții care să respecte pe deplin integritatea pieței unice. Am creat o soluție nouă și operativă din punct de vedere legal pentru a evita o ”frontieră dură” și pentru a proteja pacea și stabilitatea în Irlanda. Este o soluție care funcționează pentru UE, pentru Marea Britanie și pentru oamenii și companiile din Irlanda de Nord”.

Protocolul revizuit oferă o soluție operațională legală, care evită o ”frontieră dură” pe insula Irlandei, protejează economia și Acordul de la Belfast (sau Acordul din Vinerea Mare din 1998) în toate dimensiunile sale și apără integritatea pieței unice. Această soluție răspunde circumstanțelor unice de pe insula Irlandei cu scopul de a proteja pacea și stabilitatea.

Toate celelalte elemente ale Acordului de retragere rămân neschimbate, în conformitate cu acordul încheiat la 14 noiembrie 2018. Acesta aduce lămuriri cu privire la: drepturile cetățenilor, acorduri financiare, o perioadă de tranziție cel puțin până la sfârșitul anului 2020, guvernanța, protocoalele asupra Gibraltarului și Ciprului, precum și o serie de alte probleme de separare.

În ceea ce privește reglementările, Irlanda de Nord va rămâne aliniată la un set limitat de reguli referitoare la piața unică a UE pentru a evita o frontieră dură: legislația privind mărfurile, regulile sanitare pentru controale veterinare („regulile SPS”), regulile privind producția agricolă / comercializarea, TVA și accize pentru bunuri și norme privind ajutoarele de stat.

În ceea ce privește vama, teritoriul vamal unic UE-Marea Britanie, convenit în noiembrie 2018, a fost eliminat din Protocolul privind Irlanda / Irlanda de Nord, la cererea actualului guvern britanic. Negociatorii UE și ai Marii Britanii au găsit acum o nouă modalitate de a atinge obiectivul de a evita o frontieră vamală pe insula Irlandei, asigurând, în același timp, că Irlanda de Nord rămâne parte a teritoriului vamal al Regatului Unit. Acest acord protejează pe deplin integritatea pieței unice și a Uniunii vamale a UE și evită orice control vamal la frontiera dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Principala schimbare în Declarația politică se referă la viitoarea relație economică UE-Marea Britanie, în care actualul guvern britanic a optat pentru un model bazat pe un acord de liber schimb (FTA). Declarația politică prevede un FTA ambițios cu tarife și cote zero între UE și Marea Britanie.

Pașii urmatori

Consiliul European (articolul 50) este cel care trebuie să ratifice acordul de retragere revizuit, precum și să aprobe Declarația politică revizuită în cadrul viitoarei relații UE-UK.

Înainte de intrarea în vigoare a Acordului de retragere, acesta trebuie ratificat de către UE și Marea Britanie. Pentru UE, Consiliul Uniunii Europene trebuie să autorizeze semnarea Acordului de retragere, înainte de a-l trimite Parlamentului European pentru vot. Regatul Unit trebuie să ratifice acordul conform propriilor sale aranjamente constituționale.

Potrivit ultimelor informații, Parlamentul de la Londra ar urma să fie convocat sâmbătă pentru a se pronunța prin vot asupra acordului anunțat de premierul Boris Johnson și președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.





Ultima modificare a paginii: 17.10.2019

x

Acest site foloseste cookies pentru stocarea diferitelor informatii utile navigarii. Prin continuarea utilizarii site-ului, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe detalii